Prune uscate

In vara asta, pentru prima data un prun tanar, pus in pamant chiar de mine in anul 2001 cred , de la stadiul de „ce-o mai fi si nuielusa asta?” , pe cand in jurul lui ma indeletniceam cu plantatul de capsuni, al caror rod a constat mai mult in  frunze decat in fructe fructe, a dat rod bogat. Poate o mai fi facut el vreo pruna, doua si in alti ani, insa ca in vara asta, plin, frumos colorat cu fructele albastre, micute, nu a mai fost. Si ma gandeam eu tot privindu-l , cum sa fac sa nu il las sa i se iroseasca frumusetea de roade? Am facut poate vreo serie, doua de placinta cu prune, favorita mea intre placinte, insa nu a fost suficient pentru a ii consuma toate fructele , care neculese la timp , se scuturau pe pamant.

Si atunci ce mi-a venit, zic,  sa fac prune uscate la dehidrator. Nu am mai incercat niciodata pana anul asta. Dar ma gandeam eu, prunele vinete, asa cum sunt cele ale prunului mai sus amintit, mai mici si mai putin zemoase fiind , poate sunt mai potrivite pentru aceasta reteta.

Mai jos una dintre ramurile prunului, cu rod.

Nu doar o data, pe cand ma invarteam in gradina ba la prun, ba la zmeurul care creste in jurul lui, mi s-a intamplat sa aud  fosnete , venind parca de jos. M-am speriat, am zis ca o fi vreun sobolan. Sunt ingrozita de aratarile astea cu blana gri , brrr, doar cand ma gandesc!

Dar cand ma uit mai bine si o vad pe graurica din imagine. Mi-a venit inima la loc. Poate O fi din familia de grauri care a facut puiuti anul trecut la noi intr-un cuibar construit in frunzisul wisteriei .

Nu cred ca se speria de mine, ca vad ca a stat de cateva ori la fotografiat . Poate si-o fi construit vreun cuib prin apropiere si vine des la cules de …ea stie ce , sau doar pentru socializare ? 🙂

 

Dar revenind la subiectul principal,  am purces pentru prima data si fara vreo informare prealabila despre cum ar trebui procedat, la incercat uscat prune.

Rezultatul? Dupa procedura care am crezut eu ca este de uscare, cu prunele trecute prin aerare la cald in aparatul de deshidratat, pe cand eu ziceam ca treaba e gata , ma uit la prune dupa vreo  cateva zile, si ce sa vezi? Pe prunele mele uscate crescuse blanita de mucegai. Deci, esuat prune puse la uscat.

Dar nu abandonat. 🙂

Cand mai tarziu, iara s-au copt alte prune, de data asta cele mai mari , mai carnoase si mai zemoase, iar ma uitam cu regret la ele cum stau in pom degeaba si noi nu reusim sa le consumam. Magiun, dulceata, nu prea consumam noi de niciun fel , nu avem relatie de prietenie cu dulceturile. Alcooluri? Da, se mai face cate un preparat, dar nu din prunele astea. Prin urmare, zic : trebuie sa mai incerc o data. Culeg (nu eu, dar formulez la persoana intai pentru exemplificare procedura) cam o galeata de prune si ies pe net sa vad cum fac altii prunele uscate. Si aflu ca mod de preparare uscarea pe lojnita, un fel de gratar din scandura , pe care ar trebui sa stea prunele intinse , dupa oparire, ca sa se scurga bine si sa se usuce natural. Apoi uscarea in cuptor , un ceva oarecumva. No. Eu am dehidrator. Si gasesc si pe un nene care zice ca el usuca zeci de kilograme de prune intr-un an la aparat de deshidratare electric si lui ii reuseste procedura. Prin urmare inseamna ca am gresit eu undeva prima data. Deci mai incerc.

Nenenea cu experienta mai mare, sa zic asa, zicea ca pune prunele crude, spalate si uscate si pudrate cu scortisoara. Am incercat si eu si cu prune crude, fara scortisoara sau alte pudre, dar si cu prune oparite  , adica puse in apa fierbinte si scoase dupa ce au inceput sa isi schimbe culoarea si sa li se crape pielita. E drept ca m-am moscolit si pe maini si cam mare parte din vasele folosite si aproape sufrageria toata , ca acolo am tinut aparatul, dar si bucataria cu o sustanta lipicioasa din prunele oparite, pe care inante de a le pune spre uscare le-am taiat in jumatati , le-am scos samburele si desigur le-am ales sa fie sanatoase. Nu sunt nici stropite cu nimic.

Apoi dupa ce am scos prunele, adica dupa vreo doua reprize de cate douasprezece ore, cu o mica pauza intre reprize, si mai multe serii de prune la rand, nu am curatat in ultima seara imediat aparatul, astfel ca zeama scursa din prune, lipicioasa si ca un gel s-a depus pe toate gratarele, si pe baza aparatului si am frecat la ele apoi jumatate de zi sa le fac la loc ca noi.

Cu prunele in plin proces de uscare, a mers in paralel si fabricarea unei lojnite :). Din nuieluse de alun. Asta a fost o surpriza si a iesit foarte frumos.

Dar mi-a fost mila de ea, sa pun lipicioasele prune peste nuielusele curatate cu migala , cu atat mai mult cu cat erau uscate, uscate bine , nu mai aveau nevoie sa se scurga sau aereze, si fara niciun adaos de substante blambla, ce or fi punand pe cele din comert.Doar le-am mai intins ca sa le urmaresc mai bine, sa nu se strice ca si prima data.

Iata doua poze cu ele. Poate nu par fotogenice tare, dar sunt bune si a meritat si a doua si urmatoarele incercari. Pentru ca am facut vreo trei serii la rand de prune uscate. O data prunele direct crude, si de mai multe ori, nu am numarat , prunele intai oparite. Parerea mea este ca cele oparite inainte sunt mai bune. Nu se intaresc dupa uscare, raman mai elastice astfel incat sa le poti mesteca :), fara sa ramai cu senzatia ca mananci talpa. Le am deja de vreo doua saptamani si se mentin ca in ziua in care le-am scos din aparatul de uscare.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s