Sperante in mijloc de iarna

 

Eu stiu ca Ea este departe inca. Cu toate astea, faptul ca cealalta din cand in cand se vede ca isi mai pierde din puteri, ma face sa visez la Ea. Si cu Ea , si cu cealalta convietuim cu totii vrand nevrand. Insa cu toate acestea avem preferinte: unii mai jucausi o plac pe cealalta, se joaca, aluneca cu ea pe partii, fac bulgari, oameni din zapada, isi testeaza limitele si rezistenta fizica la conditiile pe cere aceasta le ofera in relatia noastra cu dansa. Altii, ca si mine , o prefera pe Ea. Este mai blanda cu noi, cu toate astea are puterea de a rasturna pamantul cu susul in jos , e plina de culori diverse, crude, curate, puternice sau delicate, ne incanta cu parfumul ei. Cum sa n-o placi mai mult pe Ea, pe primavara care vine an de an dupa ce in lupte indelungate o invinge intai pe cealalta, aspra, pe iarna?

Sa fie asta semn ca Ea, primavara se apropie? Da, ne spune sa nu ne pierdem speranta, fiti tari, fiti puternici, o vom invinge pe cealalta si iarna va pleca. Nu va avea incotro. Primii ghiocei abia deschisi acum ne fac sa ne gandim la Ea .

Au reusit sa iasa la lumina si cateva narcise. Deocamdata doar varfurile frunzulitelor lor,cele din planul indepartat,  dar Ea lucreaza impreuna cu ele si ne fagaduiesc ca la timpul potrivit vor reveni aici ca in fiecare primavara:

Si Crucea voinicului , care uneori din decembrie isi face aparitia, da acum, abia acum primele semne de inflorire. Inainte aveam un strat mare de flori, acum….sa vedem, parca an de an sunt mai putine. Poate pentru ca n-au mai avut loc de radacinile altor flori plantate de noi. Nu stiu, astept sa le vad anul asta , sper in numar cat mai mare. Poate chiar ar fi bine ca dupa inflorirea lor sa le scot imediat si sa le gasesc un loc mai liber, unde sa creasca in voie, sa se mai inmulteasca, nu sa se imputineze. De mi-as aduce aminte, de mi-as gasi timp pentru ele!

Si cum in gradina nu sunt prea multe puncte de atractie pentru aparatul de fotografiat, am mai prins si un trandafir aflat sub un borcan de sticla din tulpina unui trandafir rosu urcator, care inflorea foarte frumos in urma cu vreo cativa ani si care in anii mai recenti, abia daca facea cate o floare, doua, de nici nu aveai ce sa admiri prea mult la el. Nu din vina sa, ci pentru ca i-a crescut un vecin umbros in partea de sud. Si atunci am zis asta toamna sa incercam sa prindem din tulpina sa doi butasi. Din cei doi, unul ne da speranta:

Altul nu prea.

Niste urme de fulgi si pene ramase dintr-o lupta nedreapta catel-turturica in care catelul a facut rost de o fripturica:

Si dansul, iara. Baga nasul in bucatarie, probabil ca lui ii miroase ceva.

Dar si Bubu, gainuta, sta pe aproape si parca si ea ar cere ceva? Ce oare?

Are acolo un culcus cu rasfat pe el in care ii place sa stea, nu fara rost, ci cu ousor. Dar acolo numai ea, mai rasfatata fata de alte gaini , are acces si ii place ca nu o deranjeaza nimeni, niciuna dintre gaini. Doar din cand in cand mai vine cocosul din poza de mai sus, Aurica pe numele lui , care mai sta de vorba cu ea.

Vad ca a iesit si soarele. Ne intretine si el speranta ca vremea va fi mai blanduta cu noi, nu ne va mai intepa cu coltii ei de ger, prea tare,  iarna.

 

Reclame

Paralele

Astazi, aruncand in treacat o privire afara, prin geam, vad doua linii lungi , albe pe cer.

Primul meu gand a fost:

„m-as arunca spre ele, sa ma agat ca Dan Grecu de inele (ei, de paralele in cazul asta, dar vorba uzuala despre Dan Grecu eu imi amintesc ca era legata de inele mai mult ).

Si m-as da, m-as arunca, m-as legana…”

Aveam aparatul de fotografiat pe aproape si ma temeam ca pana il voi gasi, liniile se vor si risipi pe cer . Dar nu au disparut de tot, numai s-au mai pufoshat (scuzat sh-ul, in loc de s cu virgulita e).

Oricum, si daca le-as fi putut atinge, pe cele doua aproape paralele, nu prea m-as fi mai putut legana. Ultima data cand am facut asta de un batator de covoare, abia m-am putut tine un pic. Si poate si de atunci mi se trage durerea de un umar care imi mai aminteste din cand in cand cam cat mi-e vremea .

Dar cum se zice: ochii vad, inima-mi  cere cu gandul  la joaca. Si cam atat.

 

De citit cand afara este ger

Cum va petreceti de gerul asta?

Eu pe langa bombaniturile pe care i le transmit gerului polar care il succede pe cel siberian din urma cu cateva saptamani, am avut intamplator bafta sa dau peste o carte pe care mi-o doream de mult.

Imi aminteam eu cum in urma cu cine stie cati ani, poate multi, sora mamei mele povestea cum a citit o carte despre Callas si ce mult i-a placut. Atunci nu mi s-a parut nimic interesant in discutie, nici in personaj, dar imi amintesc parca si cartea, format mai mare si mai patratos decat celelalte din biblioteca si cu o parte din coperta roz. Am cautat-o in biblioteca noastra si nu am dat de ea. Probabil ca am vazut-o in alta parte, nu la noi in casa si ca noi nu o aveam nici atunci, nici acum. Dupa ce am cautat cartea si nu am gasit-o, am cam uitat de ea.Pana cand saptamana trecuta, din noianul de emailuri pe care le primesc de la tot felul de firme sau siteuri de stiri sau bloguri , vad si una de la o editura care comercializeaza carti online. Cam fara chef imi arunc o privire pe imagini cu gadul sa sterg mesajul, sa nici nu zabovesc prea mult pe el, ca sa nu pierd mult timp cu stergerea mesajelor primite. Nu stiu cum am zarit-o, cam in treacat cred. Si am zis: inca nu sterg mesajul asta, il mai pastrez sa il citesc mai tarziu. Vazusem carte despre Maria Callas. Pe inserat, cand am avut ragaz sa stau mai mult pe telefon la mesaje, am decis sa iau cartea. Doar mi-o doream de ceva vreme, sa o citesc si sa fie a mea.Impreuna cu ea am mai comandat inca o carte, dar despre ea poate alta data.

Nu ma asteptam sa primesc atat de repede coletul cu carti, cam in doua zile a venit, asta fiind luni . Sau marti? Nu mai stiu exact. Cam fara mare chef am luat cartea despre Maria Callas si de atunci abia cu greu am mai putut sa o las din mana. Astazi am si terminat-o de citit. Este si meritul autorului, categoric, ca a stiut asupra caror aspecte din viata ei sa se opreasca si cum sa le lege intr-o istorisire romantata , dar si povestea vietii ei a fost una fascinanta. Nascuta intre cele doua razboaie mondiale, isi descopera inca de mica vocatia atat ea cat si mama ei, care se zice ca ar fi si exploatat acest har al Mariei. Ea isi dedica copilaria si tineretea studiului muzicii si antrenamentului vocii sale.

In familie , si  mama si sora ei ii dau de inteles ca e grasa si urata si nu se simte iubita de mama ei. Prietenul pe care si-l face ii este alungat si ramane singura , fara alinare, incearca sa isi ascunda sentimentele fata de mama si sora si cu prima ocazie pleaca de langa ele, incercandu-si de una singura norocul. Primii fiori ai dragostei ii simte insa alaturi de un barbat casatorit , care o respinge , urmand ca mult mai tarziu, dupa ce ea ajunge celebra sa incerce sa scoata niste bani de pe urma ei si a discretiei lui cu privire la amorul ei necugetat.

Si cand isi intalneste viitorul sot, asta se intampla pe o arena unde el o asculta cantand , o complimenteaza si cum ea era inainte de inceputul carierei, necunscuta inca, o curteaza si ii face dverse cadouri care pe ea o magulesc , o ajuta sa supravietuiasca si sa se afirme.

El ii devine manager ,  si asa cum simte ca procedase si mama ei cu ea, ii reproseaza sotului ei la un moment dat, mai tarziu, ca a exploatat-o , organizandu-i si programand pentru ea  spectacole multe, dese, calatorii obositoare  in toate colturile lumii (nu si in Romania, noi nu eram pe un colt de lume ),  care o fac sa simta ca traieste pentru altii, numai pentru zambete, aplauze, aprecieri , iar  viata ei  este lipsita de iubire . Pe sotul ei il luase fara sa il iubeasca, a fost doar omul potrivit la locul potrivit si ea l-a acceptat , l-a ascultat, l-a urmat, l-a recompensat cu banii castigati prin munca ei, din care spune ca nu s-a ales cu nimic, el fiind cel ce se ocupa de finantele ei, de case, cheltuieli.  Iata-i impreuna:

 

 

 

 

 

 

 

 

Cunoaste insa si dragostea, dar tot fata de un barbat casatorit si la fel de ambitios ca si ea. Foarte bogat, stiti, nu? Onassis, armator grec , un tip carismatic care insa inseamna pentru ea si dragoste, dar si multa, multa suferinta. Care desi se pare ca a fost indragostit de ea, si-a dorit-o atunci cand ea era una dintre cele  mai celebre femei din lume, era femeia pe care toti o doreau si numai el a castigat-o, caruia spune ca i-a facut cadou darul ei cel mai  de pret, chiar  vocea ei,  si care in schimb a fost….in fine, nu intru in amanunte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca v-am facut un pic curiosi, cititi cartea. O gasiti cred in multe librarii online , doar cautati dupa numele Maria Callas si va va aparea in fata ochilor.

O carte care probabil ca va va placea. Mie mi-a placut, insa mi-a lasat si un gust amar gandindu-ma la viata acestui om, la aceasta femeie, la munca ei inca din copilarie incepand, cand iti faci planuri , gandesti ca ai inainte tot timpul din lume, viata  privita de la anii mici ai copilariei pare atat de lunga si aproape fara de sfarsit , incat iti inchipui ca poti sa mai si risipesti timp din ea,  la talentul ei, la viata ei plina de glorie intr-o perioada, la modul in care simte lipsa iubirii si si-o doreste , o gaseste zic eu cu un barbat nepotrivit, cu sange de grec, ca si ea,  familist si cu ambitii care il fac sa calce peste sentimente, ale lui si ale ei , dar despre  care spune ea ca   :

„apoi a aparut el si m-a tarat ca un fluviu revarsat. E adevarat, n-am invatat sa stau la suprafata , dar am cunoscut abisurile pasiunii si emotia de a ma lasa dusa de val.”

O viata stinsa (de inima rea) la doar 53 ani.

 

 

Lunea albastra

Am citit azi pe net ca a treia zi de luni din fiecare an este considerata cea mai trista zi din an, ziua cea mai depresiva si a fost botezata Blue Monday.

Eu ca tot omul , mai am si eu stari in care imi ploua , dar n-o fost sa fie azi. In schimb azi mi-am intrat greu in ritm, weekendul a trecut prea repede, nu am avut timp sa fac tot ce faceam de obicei intr-un weekend normal, si asta datorita zapezii. Si nu ca m-as fi apucat sa fac poteci ori sa curat trotuare, acoperisuri, ci…casuta cateilor care se cam umpluse de praf. Am scos toate presurile si paturile lor in zapada si le-am batut bine si pe-o parte si pe alta, le-am maturat tot in interior , le-am aerisit, le-am curatat plasele de paienjeni, fara paienjeni la vremea asta, fireste, ceea ce mi-a furat o dimineata intreaga dintr-un weekend si asa scurt.

Azi cand sa incep ca omul de lunea, mi-am revenit greu. La un moment dat nu imi ieseau niste date, eu crezandu-ma inca in 2015, ca sa vedeti cum eram de dezorientata. De fapt ritmul asta continuu luni, marti, mi…jo..vineri gata iara saptamana, devine ametitor, ma simt ca intr-un carusel din care nu mai am scapare, nici pauza , nici relaxare. Incerc sa ma mobilizez, sa ma mentin in ritm. Serile , de cand s-a facut frig afara si nu prea mai ies, fac cateva minute de stair climbing pe muzica si efortul fizic simt ca imi face bine. Dupa un dus si cateva minute la televizor adorm  ca valiza uitata in gara pana dimineata, ceea ce ma bucura, ca intr-o perioada credeam ca pot sa imi iau adio de la noptile de somn bun de alta data.

Blue Monday fiind , vad ca pe blogul meu gradinareasa cineva a cautat date scriind : „mi-a zburat o bibilica”.Bibilica fiind de obicei cu pene albastrii, merge, are legatura.

Nasol moment.Am patit si noi o data. De fapt cred ca de mai multe ori.

Prima data am luat bibilici, doua la numar si foarte frumoase si bine colorate de la un targ de pasari din Breaza. Am crezut ca ar fi putut fi pereche, fata si baiat, dar dupa un timp cand s-a mai incalzit afara si au inceput sa oua, s-au dovedit doua fete , ceea ce ne-a facut sa le cautatam apoi si un baiat . Foarte greu le-am gasit unul , cam decolorat si mai uratel decate ele, dar le-am luat baiat ca am zis ca poate asa nu mai vor sa isi ia talpasita de la noi. Ca de cum le-am adus, in prima zi, zbarrr au zburatacit peste gard amandoua si s-au tot dus in curtea vecina. Acolo nu era nimeni atunci sa ne dea pasarile inapoi, a sarit gardul o prietena mai indrazneata si nici nu mai stiu cum am facut ca pana la urma le-am adus inapoi acasa.

Alta data, tot asa au fugit din mica ograda care le era rezervata lor, pasarilor,  prin toata curtea, au avut spatiu sa isi ia avant, si s-au dus iar zbarr peste gardul, de data asta pe strada, de acolo au luat-o la sanatoasa, s-au dus pe o straduta laterala , ele fugeau si fugeau, mama dupa ele, eu dupa ele,  pana la urma tot cu chiu cu vai,  le-am adus cum-necum inapoi si de atunci cred,  le tundem ariple mai scurt ca sa le taiem elanul si sa nu mai zboare peste gard.

Dansa din imaginea de mai jos se numeste bibilica. Sau bibiloi, nu sunt sigura de gen.

Si dinsii , niste distinsi cantatori, respectiv ciocanitori in scoarta de copac:

Poze cu blue. V-as ura sa fiti blue, ca mie mi se pare ca suna frumos, de bine. Dar nu sa fiti tristi, nu va doresc asta, fara tristete si ganduri negre, fiti senini, fiti optimisti, culoarea cerului senin e blue , e infinit, nesfarsit (scuzati pleonasmul, repetitia), fiti insoriti si fericiti cat se poate de mult. Fiti realisti si mobilizati-va sa fiti mai bine !

Pasari de sus

In luna Ianuarie, in gradina rareori se gaseste cate ceva de prezentat.Altfel: gaini, mai mult sau mai putin zapada, ramuri golase de pomi si pamantul in culorile si diversele stari ale lui, solida, inghetata, tare ori uscata sau cleios si noroios.

Asa ca imi ramane cerul, inaltimile sale, coborand privirea, pomii si vizitatatorii : pasarile cerului, cele libere , ori coborand spre pamant pasarile din curte.

In alti  ani imi amintesc ca mai apareau mai multe feluri de pasari la ciugulit din pomi, unele ciuguleau din fostele cirese ramase neculese, care se uscasera in pomi si care , poate mai ofereau cate ceva ca hrana pasarilor, macesele din macesi, alte fructe uscate, smochine, poate si la piersici daca ramanea ceva din ele, iar indraznetele vrabii, porumbei ori turturele se apropiau de tava puilor nostri din curte si se indestulau de acolo.

Anul asta insa, pana acum am vazut numai ciori,  vrabii, porumbeii si turturelele care oricum isi fac veacul pe langa pasarile noastre si peste an. O data am vazut si cinteze, cred eu, pitigoi mai apar cand si cand si destul de des. Si cam nimic altceva. Cred eu ca se intampla asta deoarece vremea a fost destul de calda in iarna de pana acum si pasarile nu au fost nevoite sa se retraga din paduri , in oras in cautare de hrana.

Prin urmare, ciori avem , ciori oferim. In fine, cioara asta cu piept alb care este si o mare hoata, fura oua de la gaini, nuci cand gaseste , este mai usoara si mai mica decat ciorile cu piept gri sau corbii si i se spune cotofana. Dar eu tot de cioara o stiu, unii ii zic si frasca (cu sh).

Am observat ca ciorilor le place sa se aseza in  copacii inalti, ii aleg pe cei mai inalti din imprejurimi si se stau chiar in varful celei mai de sus crengi.Probabil ca punct de observatie, cerceteaza tot ce e imprejur si de acolo se vede cel mai bine.

Si doua vrabiute se inghesuiau de dimineata una in alta, privind tot de sus gradinile . Probabil ca asa cum mosii cei doi de la papusile muppets comentau stand in balcon  , or fi si gasit de povestit si ele cate ceva pe seama celor observate.

Culorile in perioada asta sunt insa mai mult in casa , la fereastra daca ai noroc de fori inflorite, ori daca nu, macar in farfurie.

Eu am citit zilele trecute pe net un articol despre beneficiile verzei murate pentru sanatate si am zis sa urmam si noi astazi un astfel de tratament . Asortat verzei, cartofi in culori si sfecla rosie . Nu a fost prins in poza ardeiul iute , si el a contribuit la gustul mancarii .

Nu a fost tocmai despre gradina astazi, dar …va urma. Despre gradina, daca voi avea ceva stiri din partea sa.

 

Debut inghetat

Inceputul de an din cate imi aduc eu aminte a fost tot geros in ultimii ani. Nici in 2016 frigul nu se dezice de aceste locuri si daca pe 01 ianuarie am avut ger si soare, astazi pe 02 in loc de soare ziua a debutat cu nin-soare . Cativa fulgi mici de gheata au fost scuturati usor de sus in valuri razlete pe un ger de crapa pietrele, minus 10 grade Celsius ziua la ora 10.

In gradina am mai vazut un boboc de trandafir ce nu a mai gasit puterea sa creasca si sa infloreasca, dar care a fost vizitat de cativa purici verzi, in partea stanga a imaginii pe bobocul de floare. Acum si cu cativa fulgi de nea. Oare puricii cum s-or fi simtind la minus multe grade Celsius?

Si pe muschiul unui pom fructifer (cineva zicea ca pom fructifer este un pleonasm, pomii sunt numai fructiferi, restul fiind copaci) au inceput sa se astearna in patura subtire fulgi de gheata.

Nu iubesc zapada, nici fulgii, dar recunosc ca forma fulgilor  de stea sau  de floare, uniti  in grupuri ca intr-o hora, imi place numai ca aspect.

Pe astfel de vreme friguroasa nu prea este de stat afara, in gradina .Asta dupa ce cu putin inainte de final, luna decembrie ne-a rasfatat cu cateva zile calde si insorite cum de putine ori am mai avut la fel, pe 27 si 28 decembrie, temperatura la umbra 17 grade Celsius. Am scos atunci sezlongul in curte si am stat la soare doar cu puloverul pe mine, fara nicio jacheta deasupra asa cum e necesar sa avem iarna. De cald ce era nu puneam pe noi o haina in plus, ci dadeam jos. Acum insa 2016 a venit cu ger mare si stam in casa ba la televizor, ba la calculator, iar in curand va trebui sa mai luam in calcul si o iesire pentru aprovizionare cu citrice. Iar de poimaine, of, scurta a mai fost vacanta asta…