„Cornul inflori galben ca malaiul „

Cand vine luna martie avem asteptari mari: martisoare, raze de soare, prime flori. Sau aveam. Ca eu m-am cam invatat si stiu ca luna martie este amagitoare daca imi fac sperante mari asteptand-o pe ea. Si ma astept inclusiv la zapezi, cum am mai avut candva si am si prins cateva imagini pe la vreo 30 ale lunii sa tot fi fost, cu flori si cu zapada simultan. Asa ca azi , cand zice-se ar fi fost ploaie inghetata, adica sa fie mai pe inteles s-au intalnit ploaia si temperaturile negative , s-au imbratisat si a rezultat o imagine inghetata. Adica o poza, numai ca si rece .Eu nu m-am ostenit sa ies prea mult astazi afara , dupa ce ieri a fost zi de adevarata primavara. Dar cat am stat alea doua-trei-zece sa fi fost minute, am avut si telefonul in dotare si (doar) cu el am prins cateva imagini cu flori de ……..era sa zic de malai, flori de corn inghetate. Si nu va uitati la calitate, ca fiind prinse doar cu telefonul, el atata poate, atat face. E telefon doar, nu super camera foto.

Stropii sunt inghetati pe flori, nu mai sunt stropi de apa, ci turturi de gheata , doar fara varf ascutit (inca).

Nu mai zic de zavoarele de fier de la poarta , care au fost de neclintit.

Titlul este inspirat din Ionel Teodoreanu, de aceea am si folosit ghilimele.

Finala dramatica

28 februarie-teoretic iarna. In mintea celor mai multi dintre noi deja primavara , jucausa si tentanta ne face cu ochiul.

Dar intre ele, intre cele doua acum se da o lupta (asa vad eu, cel putin) : iarna sa demonstreze ca ea e cea care conteaza.

Nu se vede in poze(le facute cu telefonul, ei, ce vreti, asa e comod si la indemana) cu adevarat urgia cu care iarna s-a pogorat pe noi, se vede doar frumoasa si neteda zapada curata, aproape neatinsa. Cum lasa pasii in zapada urme, cum se acopera imediat de fulgi noi cazuti si hotarati sa ii dea concursul iernii si sa se afirme impreuna.

Peisajul este ca de poveste, ca in Craiasa zapezii, fiecare ramurica acoperita cu zapada ,

iar fulgii , flori de gheata cristaline, zici ca au printre ei prinse diamante stralucitoare. Frumosi, nu pretiosi,  pe cine sa mai convinga ei acum in ultima zi din februarie , pe cine mai sperie cu ….baba iarna?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe mine nu ma mai incanta si nici nu ma mai sperie(doar sunt la curent cu prognoza meteo si stiu ca in curand se vor topi si vor disparea).

Gerul da, din noptile doua , care urmeaza astazi si maine. de martisor…halal martisor. Da, gerul da, ma necajeste pentru ca stiu ca multe mici fapturi neajutorate  afara sufera cand este ger tare. Of , sper sa treaca cu bine!

Primavara isi rade in barbie de ea, cea care cat s-ar da ea importanta acum, nu mai are putere, nici valoare. Nu se mai  gandeste nimeni cu drag la ea. Ei, poate acolo un iubitor, doi ai sporturilor de iarna. Dar 1, 2 este o cifra care conteaza?Da, conteaza, insa nu aici cand este vorba despre balanta de la momentul 28 februarie-01 martie, iarna sau primavara. Cat de hotarata a coborat din nord iarna peste toata Europa, la fel va si pleca. A fost momentul ei, dintr-o clipa intr-alta vine, vine primavara!

 

Imagini din anul care a trecut

Incerc sa adun impreuna cateva poze din 2017 descoperite astazi , uitate de anul trecut in aparatul de fotografiat, uitat si el la randul lui intr-un cotlon printre diverse maruntisuri aflate in  casa. In general, as vrea sa postez flori . Dar …cine stie ce imi va iesi?

Insa inainte de asta, as vrea sa  incep cu doua  pisicute pe care le-am pierdut intr-un mod tragic anul trecut.

Tili, in varsta de cinci ani, pisicuta mea gri tigrata gasita abandonata de mama ei in pod la noi si crescuta de noi cu biberonul din prima ei saptamana de viata si pe Alice, o alta pisicuta pe care v-am mai aratat-o  prin luna mai a anului 2017, as zice,  culeasa de pe strada ,unde fusese aruncata acolo de vreo baba „de bine”, care atat a stiut ea sa faca, pisicuta pe care am crescut-o cu cel mai mare drag, dar care din pacate nu a apucat sa traiasca mai mult de cateva luni,  poate nici sase luni, amandoua sfarsind otravite cu antigel (dupa cum a spus medicul veterinar) de nu stiu care fiinta din zona in care locuim noi. Ar fi trebuit sa aiba zile si sa mai traiasca, ca erau sanatoase si vioaie, meritau sa traiasca,  dar mi-au fost omorate de un nemernic .Asta e problema cu pisicutele, nu ai cum sa le controlezi unde merg, se urca pe gard si ies din curte, din casa, nu stii pe unde ajung si daca sunt sau nu in vreun pericol, nu ai cum sa le feresti.

Sezonul de flori sper sa inceapa si anul asta in curand si sa fie cu abundenta atat de flori, cat si de rod , la plantele roditoare. Fata de anul trecut , cand ceva flori am mai avut , dar gerul si ninsoarea din 24 aprilie, cand din cate imi amintesc eu, am vazut pentru prima data liliacul inflorit si acoperit de zapada,

vremea rea a afectat pomii fructiferi si ne-am ales mai mult cu florile din primavara si alea mai mult degerate,  si apoi scuturate de omat si odata cu el, decat cu roadele pomilor fructiferi.In special in cazul ciresilor,  merilor, perilor, prunilor nu am avut rod deloc . Altfel,cateva visine am avut, putine, dar macar au fost sa vedem cateva chiar daca nu in toti visinii, ci numai in cativa mai mici. Si  piersicile au rezistat , am avut cateva, dar cand sa se coaca, multe au ajuns jos.

Scriind acum si cautand poze, mi-am amintit de ce m-am lasat de blogarit. Printre altele datorita faptului ca pentru a gasi printre pozele din calculator o poza sau un grup de poze de care imi amintesc ca exista si ca le-am si vazut, este o aventura de durata , care nu mereu duce la rezultatul dorit de mine. Cum ar fi de exemplu o poza cu visini cu rod din anul trecut. Stiu ca exista, le-am vazut mai devreme , dar nu le mai gasesc. E o dezordine in calculatorul meu , pozele nu sunt salvate la anii in care au fost facute, nici la luna, e…un uf!

Dar hai sa vad! Gasesc niste ramuri incarcate cu flori?

De obicei, startul infloririi il da Forsytia sau zisa uneori ploaia de aur. Apoi zarzarii infloriti, piersicii, ciresii , magnolia…

Da? Sa fie…albe, de zarzar parfumat?De fapt nu, nu este zarzarul aici, ci este un cires:

In luna mai infloresc bulgarii de omat. 🙂 Da, dar fara frig si zapada, acesti bulgari sunt florile Calinului si aici nu este  doar unul dintr-o poveste.Ci o frumusete de arbust , frumos dar nu si parfumat.Ce vreti, nu le pot avea in natura pe toate, nici plantele.

Si apropo de calin, eu am vazut dar numai in reviste Calinul cu bulgari roz. Am luat si eu, ba inca de doua ori , insa niciodata nu mi s-a prins. Ati vazut la cineva calin cu flori roz inflorit?

Mai sunt ramurile pline de iasomie cu floare plina, si trandafirul rambler Filipes Kiftsgate (ah, ce nume, oricum nu le mai tin minte, trebuie sa caut de fiecare data in calculator, ca nu folosesc des denumirile lor si uit).

Margaretele salbatice, dar frumoase si mereu indragite de mine, crescute alaturi de o salvie ruseasca , care aici este abia la inceputul infloririi ei si abia i se zareste un firicel bleu, subtirel, si decorativa si indragita mea salcie japoneza , alaturi de companioanele sale: mai incolo o tufa acum mare de …(iar denumirea, am mai gresit-o o data si cineva m-a corectat)…de…Weigela si intre cele doua vreo cativa trandafiri cu ramuri lungi , cu flori mici, dese si frunze asemanatoare. Poate in vara care va urma o sa fie frumosi destul incat sa mai aduc vorba despre ei doi si sa le arat asemanarile in detaliu.

DSCN0458Stiu ca va veni primavara, ca o asteptam, ca o vom observa sau ne vom bucura de ea ori ba, ea tot va veni. Insa pana atunci, iarna grea !

 

Flori de iarna

DSC_0832DSC_0831Astazi am vazut cateva floricele despre care v-am povestit si saptamana trecuta cum ar fi intentionat sa se dea primavaratice si sa infloreasca ele primele. Si uite ca nu s-au lasat. Dar mai urat e ca nici iarna nu se lasa nici ea, nesuferita si rea cum o stiu si e pusa pe rele si pe provocat alte si alte suferinte , atat bietelor mele floricele, cat si altor biete suflete care nu au un adapost si care de bine , de rau trecusera peste iarna pana acum si spream eu ca au ajuns in primavara fara mari suferinte. Nu e asa. Se anunta geruri mari, mari de tot si ziua, dar mai ales noaptea. Si am zis eu, hai macar sa fac poze cu bietele mele floricele. Iata-le , una s-a si cocosat un pic, prinsa sub cativa fulgi de nea care au inghetat pe varful petalelor ei , prinzandu-le ca intr-o capsa de stratul lipicios , umed si rece de zapada de dedesubt.

Si am facut poze cu telefonul, cum am facut cam toata vara trecuta, iar apoi am intrat in casa, am luat aparatul de fotografiat si am mai dat click-click si cu el de cateva ori. Apoi, zic, hai sa le descarc, doua , trei poze acolo. Cand, ce sa vezi? Aveam peste 600 de fotografii din 2017 facute si nedescarcate in calculator. Asa am fost de harnica anul trecut in ceea ce priveste fotografiile si vizionarea lor pe calculator. Si le-am vazut astazi in premiera, poze de asta vara de care cu placere mi-am adus aminte. Nu multe ca in alti ani, dar cele cateva pe care am apucat sa le fac si pe care ma gandesc sa le si incarc, doar pe cateva macar si aici , sa ne amintim impreuna de flori , de vara sau de un alt anotimp decat cel foarte urat de acum de afara. Incerc sa ma tin de ele si sa va arat cateva :), nu sa trag chiulul, ca vara trecuta . Adevarul e ca anul trecut mi-am umplut timpul cu alt fel de activitati si mai putin cu pozatul si postatul pozelor din gradina mea. Timp care este foarte scurt, zboara ca si clipa, acum e luni, acum a fost vineri, pastele, Craciunul vin si se duc cu repeziciune si nu mai stii nici cand a trecut anul, inca un an si inca unul, zboara ca clipa .C”est la vie!

A, si am uitat sa va spun! iata, mi-a rasarit si prima rosiuta din semintele puse saptamana trecuta 🙂 :

 

Pagini de februarie

Încă din Decembrie își arătau intenția de a rupe iarna-n doua și de a deschide usa primăverii. De răsărit acum, au răsărit bine, chiar dacă eu încă nu le -am văzut și florile deschise ca pe niște clopotei, dar măcar au dat semnalul ca iarna , care de fapt este anotimpul lor preferat, nu mai este in puteri și începe sa își facă bagajele. Cel puțin așa am înțeles eu mesajul lor, al Ghioceilor . Dragi îmi sunt și stand lângă ei, mi-am amintit și am simțit și suav , discret parfumul lor. De când au tot stat ba imbobociti, ba gata sa își aplece mici florile lor, au trecut peste ei ploi, vânt, câțiva fulgi ba chiar poate și vreun strat de zăpada, dar mai ușor, de asta au acum petalele stropite cu picături de noroi. Ghioceii sunt Flori care rezista , ba chiar iubesc intemperiile iernilor. Am zis sa încep anul cu ele, cu primele flori, poate anul asta va fi mai spornic și online, pe blog , nu ca anul trecut când abia am tras de mine sa scriu una, doua postări. Deocamdată pentru 2018 nu am început sa fac nimic, niciun fel de răsaduri nu am , nici măcar de mușcatele de asta vara, care au fost de fapt urâtele, săracuțe și din care tot ce am încercat sa păstrez pentru 2018, am pierdut. Deocamdată citesc . Am descoperit o autoare care îmi place, are darul de a crea atmosfera plăcută, familiara, calda, abia așteptam sa ajung seara acasă și sa ma mai strecor in paginile poveștilor lor, ale celor câteva cărți scrise de ea . Cel mai mult dintre trei cărți citite pana acum de-ale ei mi-a plăcut : Iarna ușoară sa ne fie, câta a mai rămas și seri cu atmosfera plăcută !

Pisica pe acoperișul fierbinte

Un text despre animale si nepasarea multora

Dar rar mai blogaresc! Intr-o vreme , scriam si de 2-3 ori pe saptamana, macar cate un maruntis, ceva si tot scriam, insa de la o vreme , mai mult pauza. E, sunt altii mai harnici si activi , nu-i bai!

De fapt daca inainte eu scriam sau fotografiam cate ceva si apoi prezentam pe blog, acum am gasit o cale mai comoda sa ma dau pe net (un fel de ” ma dau cu sania” , ca sa se inteleaga sensul). Si anume, intru pe facebook, unde am dat likeuri si follow multor, multor altora care publica ba una, ba alta si stau si cate-o ora uneori uitandu-ma la ce noutati mai apar zilnic pe facebook.

Printre altele, urmaresc si diferite asociatii care se ocupa de salvarea animalelor, a cainilor, cele mai multe dintre ele. Urmaresc Kola-Kariola, Prietenii berzelor si altele ale caror nume nu imi vine acum in minte. Urmaresc si ma ingrozesc de cat de mult sufera mai ales la noi in tara bietele animale, aruncate, ranite, lovite , infometate, taiate cu rautate de catre bipezi care traiesc printre  noi .

Mie intotdeauna mi-au placut animalele si am suferit cand le vedeam pe ele suferind . Si de mult timp am tot incercat ca pe langa animalele din curtea mea sa mai ajut si pe altele din cele ale nimanui care traiesc pe strada, daca nu am putut sa ii strang pe toti acasa la mine, macar le mai luam si le mai dadeam cate ceva de mancare. Pe unii i-am hranit o data si apoi nu i-am mai vazut, pe altii i-am invatat sa ma astepte zilnic cu bobite si apa , atat iarna cat si vara . Si nu doar o data am fost nevoita sa trec pe langa animale pe care le vedeam ca sufera si cer ajutor sau au nevoie de ajutor, imi aduc aminte de un pisic mic, negru, slabanog,  pe langa care am trecut candva, demult, studenta fiind si care cerea ajutor si se vaita. Mie mi se rupea sufletul de mila lui, dar am trecut. Am considerat ca nu il  pot ajuta. Sau cati alti caini, in ochii carora am vazut acelasi lucru, cum fara cuvinte cereau putina mila, ajutor sau prietenia mea si nici pe ei nu i-am putut ajuta. Insa acum vad asociatiile astea de ajutorare a animalelor , care vad ca se implica si salveaza animale aflate in dificultate , in pericol sau cu sanatatea subreda si viata  amenintata si ma bucur sa vad ca se intampla asta, ca exista oameni carora nu le este rusine sa arate ca le pasa de animalele pe langa care noi toti ceilalti trecem mai departe si ca fac ceva .

Am si eu pe langa ai mei de acasa, in apropierea casei, prin vecini,  cateva pisicute care au ramas de curand fara stapana lor, care a plecat de la ele intr-o alta lume. Si au ramas bietele fiinte ale nimanui. Iar eu mi-am zis ca daca am pentru ale mele, am si pentru ele cateva bobite in plus sau ce mai ramane in plus de la ale mele , ca sa nu simta si foamea pe langa capriciile vremii, pe care au ramas sa o infrunte afara ca animalele fara adapost. Si uite asa azi, asa maine,zi dupa zi, pana cand  intr-o zi vin spre casa de la servici si ce vad? Un biped a mai adus in acelasi loc in care vietuiau pisicile orfane, inca trei pui de pisica, mici, zgribuliti, infricosati, luati de la mama lor si azvarliti in strada. In loc sa isi sterilizeze pisica, arunca apoi fapturile pe care le aduce pe lume ea. Si cred ca asta e obicei mai vechi al bipedului, ca am mai auzit si in alt an miorlaieli de pisoi mici , care insa nu au avut atunci nicio sansa, aruncati intr-un loc inaccesibil.

Ma gandeam dupa ce am vazut pisoii, sa le fac poza cu telefonul si sa ii postez si eu ca si altii pe facebook , pe siteurile celor cu asociatiile de animale. Mi-a mai dat prin minte asta si asta iarna cand am vazut un catel ranit , pe un ger cumplit si nu am facut-o. Pentru ca mie imi este rusinne sa cer . Sa cer ajutor chiar si pentru altii sau sa cer orice altceva.

Aaa, apropo de asta cu cerutul, am patit recent cand am plecat intr-o vineri, dupa servici la o sedinta in alta localitate. Asta e o paranteza. Si am venit repede de la servici, am luat geanta cu actele masinii si am fugit. La sedinta , dupa o vreme nu stiu cum de mi-a dat prin cap sa caut in geanta si vad ca nu dau de bani. Caut, caut, ba chiar scormonesc in toate buzunarele, in cotloanele gentii , zic poate o fi totusi o hartie de zece lei, cinci lei, ceva. Ei, as, nimic, nu aveam decat cateva monede si la plecare ar fi trebuit ca sa pot iesi cu masina din parcare, sa platesc parcarea, iar eu nu aveam cu ce. Nu va spun cat m-am gandit cui sa cer eu zece lei imprumut ca sa pot plati parcarea. N-am avut incotro si am cerut cuiva, ca eram intre colegi, dar chiar si asa mi-a fost tare, tare rusine.

Asa si cu animalele. Cum sa cer eu ajutor? Eu cand ii vad pe altii ca fac asta, in primul rand ma gandesc: de ce nu ajuta cel care este acolo, care doar face poza si cere de la altul ajutor.

Si nici cu pisoii cei mici azvarliti pe gard nu am facut asa ceva. Am incercat sa ii hranesc, dar erau speriosi si nu se prea apropiau. Apoi au venit zile cu ploi si nopti cu ploi si frig, ba si cate o furtuna, iar ei se adaposteau inghesuiti pe gard sub un contor de gaze si atat. Multi oameni au trecut si s-au mirat de ei, ca ce draguti sunt, ce micuti sunt si d-astea, vorbe aruncate degeaba. Dar nimeni , de ani de zile de cand am mai vazut ca aparea cate o pisicuta micuta in zona, nimeni nu o lua. Bipezii trec indiferenti si nu fac nimic pentru animalele lipsite de ajutor din jurul nostru. Rautate, nepasarea asta!

Asa ca dupa o vreme, cateva zile, am anuntat acasa ca eu am hotarat sa iau pisoii. Pe toti trei. Nu m-am mai indurat sa ii las acolo asa mici , speriati, neajutorati , in ploi si frig.Si i-am luat. Bineinteles ca acasa, cum am si caini , iar cainii mei nu suporta pisicile, a fost si inca este o problema adaptarea. Pentru cateii mei, pisicile sunt un fel de prada sau jucarii, ei cum prind cate una, cum nu mai iese vie din curtea lor. Asa ca  micii pisoi stau deocamdata inchisi intr-o bucatarie din curte , ii scot cate putin la usa , sub stricta mea supraveghere si in acelasi timp fac pe politaiul cu cainii: „nu te apropia”,” stai acolo” si tot asa diverse indemnuri la pastrat distanta fata de pisoiasi. Sper ca in timp se vor accepta.

Ia sa-i vedem, trei mici muschetari , posibil sa fie toti trei…fetite :