Prune uscate

In vara asta, pentru prima data un prun tanar, pus in pamant chiar de mine in anul 2001 cred , de la stadiul de „ce-o mai fi si nuielusa asta?” , pe cand in jurul lui ma indeletniceam cu plantatul de capsuni, al caror rod a constat mai mult in  frunze decat in fructe fructe, a dat rod bogat. Poate o mai fi facut el vreo pruna, doua si in alti ani, insa ca in vara asta, plin, frumos colorat cu fructele albastre, micute, nu a mai fost. Si ma gandeam eu tot privindu-l , cum sa fac sa nu il las sa i se iroseasca frumusetea de roade? Am facut poate vreo serie, doua de placinta cu prune, favorita mea intre placinte, insa nu a fost suficient pentru a ii consuma toate fructele , care neculese la timp , se scuturau pe pamant.

Si atunci ce mi-a venit, zic,  sa fac prune uscate la dehidrator. Nu am mai incercat niciodata pana anul asta. Dar ma gandeam eu, prunele vinete, asa cum sunt cele ale prunului mai sus amintit, mai mici si mai putin zemoase fiind , poate sunt mai potrivite pentru aceasta reteta.

Mai jos una dintre ramurile prunului, cu rod.

Nu doar o data, pe cand ma invarteam in gradina ba la prun, ba la zmeurul care creste in jurul lui, mi s-a intamplat sa aud  fosnete , venind parca de jos. M-am speriat, am zis ca o fi vreun sobolan. Sunt ingrozita de aratarile astea cu blana gri , brrr, doar cand ma gandesc!

Dar cand ma uit mai bine si o vad pe graurica din imagine. Mi-a venit inima la loc. Poate O fi din familia de grauri care a facut puiuti anul trecut la noi intr-un cuibar construit in frunzisul wisteriei .

Nu cred ca se speria de mine, ca vad ca a stat de cateva ori la fotografiat . Poate si-o fi construit vreun cuib prin apropiere si vine des la cules de …ea stie ce , sau doar pentru socializare ? 🙂

 

Dar revenind la subiectul principal,  am purces pentru prima data si fara vreo informare prealabila despre cum ar trebui procedat, la incercat uscat prune.

Rezultatul? Dupa procedura care am crezut eu ca este de uscare, cu prunele trecute prin aerare la cald in aparatul de deshidratat, pe cand eu ziceam ca treaba e gata , ma uit la prune dupa vreo  cateva zile, si ce sa vezi? Pe prunele mele uscate crescuse blanita de mucegai. Deci, esuat prune puse la uscat.

Dar nu abandonat. 🙂

Cand mai tarziu, iara s-au copt alte prune, de data asta cele mai mari , mai carnoase si mai zemoase, iar ma uitam cu regret la ele cum stau in pom degeaba si noi nu reusim sa le consumam. Magiun, dulceata, nu prea consumam noi de niciun fel , nu avem relatie de prietenie cu dulceturile. Alcooluri? Da, se mai face cate un preparat, dar nu din prunele astea. Prin urmare, zic : trebuie sa mai incerc o data. Culeg (nu eu, dar formulez la persoana intai pentru exemplificare procedura) cam o galeata de prune si ies pe net sa vad cum fac altii prunele uscate. Si aflu ca mod de preparare uscarea pe lojnita, un fel de gratar din scandura , pe care ar trebui sa stea prunele intinse , dupa oparire, ca sa se scurga bine si sa se usuce natural. Apoi uscarea in cuptor , un ceva oarecumva. No. Eu am dehidrator. Si gasesc si pe un nene care zice ca el usuca zeci de kilograme de prune intr-un an la aparat de deshidratare electric si lui ii reuseste procedura. Prin urmare inseamna ca am gresit eu undeva prima data. Deci mai incerc.

Nenenea cu experienta mai mare, sa zic asa, zicea ca pune prunele crude, spalate si uscate si pudrate cu scortisoara. Am incercat si eu si cu prune crude, fara scortisoara sau alte pudre, dar si cu prune oparite  , adica puse in apa fierbinte si scoase dupa ce au inceput sa isi schimbe culoarea si sa li se crape pielita. E drept ca m-am moscolit si pe maini si cam mare parte din vasele folosite si aproape sufrageria toata , ca acolo am tinut aparatul, dar si bucataria cu o sustanta lipicioasa din prunele oparite, pe care inante de a le pune spre uscare le-am taiat in jumatati , le-am scos samburele si desigur le-am ales sa fie sanatoase. Nu sunt nici stropite cu nimic.

Apoi dupa ce am scos prunele, adica dupa vreo doua reprize de cate douasprezece ore, cu o mica pauza intre reprize, si mai multe serii de prune la rand, nu am curatat in ultima seara imediat aparatul, astfel ca zeama scursa din prune, lipicioasa si ca un gel s-a depus pe toate gratarele, si pe baza aparatului si am frecat la ele apoi jumatate de zi sa le fac la loc ca noi.

Cu prunele in plin proces de uscare, a mers in paralel si fabricarea unei lojnite :). Din nuieluse de alun. Asta a fost o surpriza si a iesit foarte frumos.

Dar mi-a fost mila de ea, sa pun lipicioasele prune peste nuielusele curatate cu migala , cu atat mai mult cu cat erau uscate, uscate bine , nu mai aveau nevoie sa se scurga sau aereze, si fara niciun adaos de substante blambla, ce or fi punand pe cele din comert.Doar le-am mai intins ca sa le urmaresc mai bine, sa nu se strice ca si prima data.

Iata doua poze cu ele. Poate nu par fotogenice tare, dar sunt bune si a meritat si a doua si urmatoarele incercari. Pentru ca am facut vreo trei serii la rand de prune uscate. O data prunele direct crude, si de mai multe ori, nu am numarat , prunele intai oparite. Parerea mea este ca cele oparite inainte sunt mai bune. Nu se intaresc dupa uscare, raman mai elastice astfel incat sa le poti mesteca :), fara sa ramai cu senzatia ca mananci talpa. Le am deja de vreo doua saptamani si se mentin ca in ziua in care le-am scos din aparatul de uscare.

 

Anunțuri

De la flori

Imi amintesc cum intr-un an, copil fiind, ne-am dus cu familia sa petrecem sarbatorile de Paste , la bunici. Imi amintesc ca eram cu masina, o dacie pe care am avut-o ani destul de multi , pe care tata o botezase Mandruta . Pe drum , probabil ca din loc in loc incepuse sa ninga, daca nu o fi si fost asternut deja strat de zapada  iar in alte parti, primavara fiind deja in toi,  stratul de zapada acoperise ramurile pomilor fructiferi, unii  plini de flori.

Acum insa, multi, tare multi ani mai tarziu, si poate n-ar parea atat de multi anii trecuti daca nu am fi noi, cei care inca mai suntem aici,  intorcandu-ne cu gandul inapoi ,  mai putini si mai singuri decat eram pe atunci, sa ii simtim si sa-i ducem in alt fel, in alta companie, la o alta varsta, privit totul acum cu alti ochi, parca aievea vad si acum si aud  cum in ziua aceea inainte de Paste ,  tata , inspirat de peisajul dimprejur , ne-a spus atunci , in masina un vers pe care si l-a amintit din „Miradoniz”:

„E pulbere de-argint. Pe drumuri
Cireși în floare scutură zăpada”….

E vorba de fapt despre…:

…..”zapada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vântul le mână, văluros le nalță,
De flori troiene în loc de omăt”….

Sa fi fost poate atunci un val de iarna tarzie uitata aici, venita inapoi peste timpul cuvenit ei , tot cam ca-n vremea de  acum, cand iara , a inceput sa se astearna pe alee si in iarba, strat de zapada din petale de flori.

Da, ciresii-n floare isi scutura zapada trandafirie a infloririi lor .

Scuzati daca intr-un context nostalgic si poetic , eu n-am gasit alta imagine decat cu un catel. In primul rand catelul nostru este un romantic , un baiat iubitor, pupacios,

e drept si cam nervos uneori, dar cine nu se mai enerveaza macar cand si cand. Deci se incadreaza , zic eu, si el intr-un astfel de decor.

Si apoi in mare parte dintre pozele mele, apar animalute. Pentru ca la noi acasa misuna peste tot macar cate un animalut. Ca e catel, pisica, cocos, gaina, bibiloi ori bibilica, gasca sau gascan, vrabie, porumbel , suntem multi , densitatea pe metru patrat este mare si cu greu se gaseste cate o poza in care nici macar o vietate, cat de mica sa nu iasa in prim sau mai indepartat decat prim plan.

Ei si tot stand eu si privind cu oarecare tristete cum primavara care a venit grabita , tot la fel pare sa isi faca bagajul si sa plece , ce vad?

Ei, cum va ziceam, poza cu ciresul scuturandu-si din ramurile doar ieri fotografiate cu ata de multe flori :

 

astazi, dupa numai o zi,  cu ele incepand sa coboare intr-un fel,  natural, purtate de gravitatie, vant sau ploi:

sau…

stilul fortat, smuls , rupt si apoi dat . Ia, uitati-va cum isi socotesc ei miscarile, dansii de mai jos. Cica:

-intai ne uitam, ne uitam, ne uitaaaaam , masuram, masuraaam (cine are cocos intelege cum se aude aaa- acesta prelungit):

apoi ne facem curaj si ne avantam:intai  tzup si apoi zvaaarr….deschidem aripile in zbor:

Intrecere intre baieti, care mai de care mai harnic si mai tare:

Ei, ati vazut acum de ce saream?Ia si vedeti-ma mai jos:

Am cules flori pentru a ii fi util isi pe plac dragei mele.

Si cu ocazia asta, ne-am si giugiu…aaa, ciugulit un pic, cioc in cioc. Si i-am dat ei:

O sa ii miroasa gura a flori. De primavara !

Asa pornisem de la petalele de flori de cires asternute pe iarba la picioarele noastre , labute  sau gheare.

Si tot privind desfasurarea unor asemenea activitati , cum vi le-am prezentat in imaginile de mai sus , hmm, m-am gandit cum si in urma cu multe sute, ori mii de ani , ruda noastra mai mare, vreun nenea cunoscut acum mai bine sub numele de homosapiens,  mascul plecat la vanatoare, pus pe panda primavara cu ochii deschisi larg asupra diverselor neamuri pasaresti care si atunci cu siguranta , indemnati de aerul bland de primavara si de pomii cu flori , la fel ca si acum s-or fi avantat si tot ca si acum vreunei drage , flori sa ii fi dat .

Si asa vazand cum s-a intamplat , cum pasarea a acceptat floarea si cu recunostinta fata de pasaroi s-o fi manifestat, ruda noastra , cu sau poate tocmai din cauza lipsei  de vanat,  neam cu mai cunoscutele noua in vremea de acum, maimute, a imitat. A rupt o creanga, ori un buchetel de flori de unde i s-a nazarit prin mintea lui de atunci, pe care eu nu o subapreciez si a dus-o si el  unei fete dragi din grupul cu care se gospodoarea.

Altii, care poate zarisera si ei la animale o astfel de intamplare asemanatoare, l-au vazut pe colegul lor de echipa , si asa au indraznit si ei, obiceiul a fost preluat, perpetuat , transformat si de unii din ziua de azi, prea departe in timp de vremurile de atunci, chiar uitat.

A, si poate si homosapiens tot cu gura a oferit si el prima data flori.Insa  apoi ceva s-a intamplat, de oamenii din ziua de azi au evoluat si ofera in alt fel, mai putin intim si mai departat , buchetul de flori.

Zile cu flori, multe pretutindeni imprejur flori

Eu le credeam prietenele mele, pe ele, vrabiutele.

Iarna le pun pe pervaz la fereastra cate-o caanita de graunte de grau, ba atunci cand n-am le pun arpacas, curat, spalat, cu varful rotunjit sa nu le zgarie pe micutele gatlejuri. Si ele ce fac acum, cand visinii din curte , de la care eu astept sa culeg si sa mananc visine dulci-acrisoare, zemoase , bune, sunt infloriti? Iata ce figurant de vrabioi obraznic. Intai as zice ca nu m-a vazut. Culegea atent o floricea. Apoi s-a uitat lung la mine si a observat  ca stau cu ochiul aparatului de fotografiat pe el si atunci nici vorba sa se fi speriat si sa fi zburat, ci parca demonstrativ a ciugulit, a rupt si a trantit vreo floare, doua de visin inflorit  din pom, jos.Iata fazele:

-ciugulesc,

-ciugulesc,

-hopa! ia te uita!

-chiar ma priveste, ma fotografiaza cineva.

-ei bina, na! uite cum pot sa mai rup inca una,

-si inca una,

-as putea pe toate sa le culeg, ti-a placut pana acum, da?

-daca ma mai urmaresti mult, iti pun toate florile din pom jos, la picioare!

-Nu ma supar pe ele, pe vrabiute, oricum. E prea frumos afara, pretutindeni e totul inflorit. Flori in tot felul de culori, si atunci, eu de ce sa vad inaintea ochilor mei numai rosu?

-Un rosu frumos, rosu de flori, rosu de la lalelele inflorite, intai au avut cupele florilor stranse, inchise, dar chiar si atunci atat de frumoase mi s-au parut. Pentru ca asa si sunt, nu doar mi s-a parut. Si poate datorita iernii blande, nu stiu daca asta este motivul pentru care au inflorit abundent, ca in anii de la inceput, cand initial mama le-a pus in pamant . Le-am primit de la un vecin care si-a desfiintat pe la inceputul anilor 90 o plantatie de flori, inainte crestea flori, apoi dupa 90 a pornit o alta afacere si probabil ca n-a mai avut nevoie de atatia bulbi de lalele. Si la inceput aveam in primii ani cate 500 de flori inflorite, toate de un rosu aprins, atat de frumos este in perioada in care infloresc! Apoi tot mama zicea ca ne-au disparut din lalele pentru ca nu le-am sapat des, sa scoatem bulbii periodic din pamant. Eu am sapat intr-un an, dar a fots destul de greu, au coborat bulbii mult in pamant si a trebuit sa sap adanc, a fost destul de greu. Apoi stiind ce efort necesita si avand ba toamna alte flori inflorite, pe care nu am putut sa le deranjam, ba apoi , dupa trecerea florilor, tufanele de obicei, venea iute frigul, iarna si cine sa mai stea afara in frig, amanam pentru anul urmator si mai ramaneau bulbii in pamant , nesapati, nerasfatatati  si cresteau de capul lor inca un an. Dar iata-i ca nu au disparut, nu lipsa sapatului si a scoaterii din pamant in mod periodic i-a afectat, si au inflorit anul asta iar, ca la inceput. Pe numarate 460 de flori langa gard si altele vreo 50 pe brazda din fata casei, pe care sunt insa lalele si galbene , si rosii, si portocalii. Deci peste 500 de flori.

 

-Si el , Pepito, o floare intre flori:

-Nu lipseste nimeni de la fotografia cu lalele.

-Rosu in fata ochilor :).

 

 

Necuvantatori

Pregatirile sunt in toi pentru intrecerea anuala de frumusete.

Care dintre toate frumoasele , face inima juriului sa bata mai cu foc?

Frumusetea unora dintre ele, ma lasa fara cuvinte:

 

 

-In general, toate sunt in grupuri de cate cel putin trei si pana la…abundenta de petale si flori:

Pare ca ar fi predominant  in concurs culoarea de petale balaie. Dar nu e asa.

Avem si blue, so blue:

-si just blue :

-Avem si roze, chiar daca nu trandafiri, doar flori cu petale rozalii:

-in  tonuri de  magenta,

-pana la ciclam

-si roz pal

-ba chiar si rosu,

-In alte culori din paleta de zambet a pamantului catre soare, alb-crem, nuanta untului , sa fie cam cat un batalion (de flori, nu are treaba primavara cu razboiul)

 

-dar si in cel mai curat alb pe care imi pare sa il fi vazut eu vreodata, pe primii  boboci ai unui cires amar atat de tanar, incat pana acum nicio cireasa nu a rodit. Il astept cu rabdare, nu dau zor zilelor, dar il astept sa rodeasca. In vara asta, sper.

 

 

-O parte dintre concurenti, sau cel putin reprezentanti ai lor, i-am prezentat. Acum intrebarea legitima, care urmeaza este din cine sa fie alcatuit juriul?

Ricky se arata prin zona mereu interesat de tot .

La fel si matza, strange si ea din mustati si masoara distanta dintre flori si rezistenta tulpinilor lor :

Dar ei nu sunt foarte impresonati de niciuna dintre flori.

Mai interesati ar putea fi:

-gainuta ciugulitoare prin ierburi , care priveste scrutator

-si unul dintre partenerii ei de gradinarit, cocoselul tantos si cantator

Care una-doua isi dau cu ciocul sa deguste din aproape toate noile aparitii. Nu stiu care e criteriul care le trezeste interesul numai catre anumite plante, cu sau fara flori.

Cum vedeti, flori acum avem, este categoric acum vremea lor.

Juriu am aratat cateva optiuni, nu foarte hotarat, nici static intr-o pozitie, ci colindatori si cercetatori printre toate ale gradinii. Isi iau treaba foarte in serios.

Si acum sa vedem  alegerea finala. Un nou jurat, a hotarat si a decis sa se exprime.

Deci, the winner is :

(si ma scuzati cu ro-ngleza)

Ce intelegeti voi din ce ne indica pisica? Cracile tepoase ale unui netuns de  trandafir si fara flori?!Of, cu juriul asta de necuvantatori! Sa inteleaga si sa aleaga fiecare ce o vrea. Daca poate, ca si mie , e drept, imi este tare greu sa fac o alegere. Imi plac toate, fiecare in felul lor.

Semne noi de primavara

Pe fond rosu, au inceput sa ii apara salciei mici frunzulite.

Dar stiti de ce „pe un fond rosu”? Pentru ca, iata:

ramurelele tinere ale salciei japoneze sunt rosii. Anul trecut in toamna nu i le-am scurtat, si nici in primavara, acum, ca eu cred ca gata, suntem in primavara, nu am intrat cu foarfeca in ele. Asa ca anul asta va fi pletoasa. Sper sa nu-mi ingreunez toaletarea ei pe viitor prin neaplicarea an de an a taierilor. Vom trai si vom vedea.

Alte noutati? Multe, multe de tot. De exemplu, ieri am pus in ghivece, doua plante de ananas. Am mai incercat sa inradacinez de cateva ori ananas din frunzele ramase de la fructe cumparate din comert. Citisem eu pe undeva ca daca pui manunchiul de frunze retezat din fruct, direct in pamant, va face radacini. Mie nu mi-a reusit experimentul. In schimb, in iarna asta am cumparat in jurul sarbatorilor mini ananas, cu niste fructe foarte aromate din care insa nu aveai prea mult ce manca. In schimb le-am pastrat frunzele taiate de la baza de sus a fructului si le-am pus in apa. Pana acum au tot stat in apa si dupa trei luni si ceva, pe doua dintre ele , care facusera putin radacini le-am plantat in ghivece.

Nu arata prea bine acum, dar imi amintesc din urma cu ani buni, vedeam in cladirea oficiului postal din oras un ghiveci (cam) mare cu o planta ananas. Nu stiu de unde am scos-o, poate am intrebat pe cineva ce e, in fine, am trait cu ideea ca planta era ananas si imi placea tare mult. Nu am ravnit niciodata la ea, numai am admirat-o, iar cand am citit in publicatii despre plante ca ananasul poate fi inmultit si usor prins ca planta de apartament , am zis sa incerc si eu. Si iata ca de data asta, a facut radacini, destul de mici si incet i-au crescut, dar s-a prins si acum sta intr-un loc insorit pe pervaz.

Langa ghiveciul cu ananas (unul in poza) este jardiniera in care cresc lufe. Si ce altceva , m-am intrebat eu privind la plantuta mai subtirica si cu frunze lanceolate. Ma uit mai bine, zic ca poate o fi mancand ceva frunzele de la lufa. Cand, ce sa vezi? Bucurie mare pe mine, aproape ca imi venea sa sar intr-un picior. Ceea ce creste alaturi de lufe este un piersic.

Asta vara, spre toamna, dupa ce am oprit cativa samburi de la piersicile facute de piersicul nostru din curte, din care am mai incercat sa prindem , am tot ingropat samburi peste tot prin curte, insa fie nu rasareau, fie daca crestea vreun piersic era din cel cu fructe mici, galbui, cu gust bun si ele, insa nici pe departe la fel de bune ca cele rosii , culese din doi piersici care s-au prins tot din samburi, probabil aruncati intamplator, insa cu noroc.

Ei, bine, asta vara am ingropat samburii de la cateva piersici intr-o jardiniera pe care am adus-o in balcon, ziceam ca sa stiu de ea, si am udat eu o vreme, insa cum nu au aparut semne de viata, am abandonat speranta ca ar mai putea sa incolteasca ceva in ea. In iarna insa, cand sa pun lufe la incoltit, din timp, mi-a fost lene sa pregatesc pamant, ghivece sau alt vas si am pus in jardiniera fara semne de viata semintele de lufa. Si, ce sa vezi? Acum am si lufa si un piersicut. Ma bucur de asta.

Piersicii mari din curte sunt si ei aproape gata sa infloreasca. Mugurii lor arata ca niste bebelusi inveliti in paturica de bumbac pufos.

De acum trec si zilele babelor, despre care se spune ca sunt furioase si vremea poate fi in aceste zile rea, schimbatoare, imprevizibila, furtunoasa, poate si cu ceva soare, si primavara, ce mai, isi intra in drepturi.

Cornul, primul asteptat sa infloreasca, nu a intarziat sa confirme , si e plin de flori ca mici sori cu razele  proprii de soare.

 

Viata merge inainte.

Gandacii Vaca Domnului, care nu stiu unde ierneaza si de unde reapar dupa ce iarna trece, sunt in acelasi loc an de an, iar acum au iesit si ei la soare. Nu sunt stricatori, asa ca nu ma deranjeaza. Ii accept ca fiind parte din gradina, deja.

Arbustul Cercis da semne ca nu vrea sa creasca sub forma unui copacel, ci ca arbust cu ramuri multe pornite din jurul tulpinii principale, din pamant. Si e imbobocit, deci si el va face floare.

Plantele intorc care mai de care pamantul cu susul in jos.

Bujorii

Cartofii 🙂

Au rasarit cativa, singuri, in locul in care am avut si anul trecut , in solar cativa cartofi. Iata ca nu au inghetat peste iarna, sub pamant si putin ferit de atmosfera din solar au supravietuit.

In curand o sa incepem activitate si in gradina de legume, pasarile de curte isi traiesc acum printre ultimele ore de libertate. Si-au facut de cap toata iarna prin toata gradina. Acum programul lor si al nostru se va adapta la vremea de afara.

 

Zile senine tuturor !

 

 

 

Azi, o Frumoasa zi de primavara

Astazi a fost cand cald si soare, cand nor si mai racoare. Dar pentru jumatatea lunii februarie, a fost o vreme superba. Nu am stat din pacate mult pe afara, la cat de frumos era, daca n-as fi fost asa comoda, ar fi fost bine sa petrec mai mult timp afara, insa atat cat am iesit , am simtit o atmosfera ca de primavara. In primul rand, incercand sa fac cateva fotografii cu grupurile de ghiocei din curte,

am simtit parfumul lor minunat si uitat.

Cum perioada lor de inflorire este si scurta si adeseori intrerupta de capriciile iernii, de temperaturile reci care ne alearga spre casa , nici nu apuc in fiecare an sa le simt si parfumul.Uneori , daca as fi intrebata nici nu as mai sti sa spun daca au sau nu vreun miros. Insa astazi l-am simtit din plin si tare mi-a placut si m-a bucurat .

Apoi circuland prin curte am zarit intr-un brad, printre ramurile sale agitatie si pasari ciripind.Am reusit sa vad ca erau pitigoi. Pana sa imi aduc eu aparatul de fotografiat, s-au mutat, insa stiam ca nu pot fi departe, v-am mai spus parca despre pitigoi ca in ultima vreme si-au facut adesea aparitia prin curte, pe langa noi

(de la o vreme imi vine tot mai greu sa spun despre tot feluri de lucruri ca ar fi „al meu”, „a mea”, „al nostru”, cand simt de fapt ca nimic nu imi poate apartine, nimic absolut nu e al meu, nici macar „eu”, cu atat mai mult sa spun despre curte, „curtea mea”,un pamant care este aici din totdeauna ca ar fi al meu, hahaha, asa ca am zis „pe langa noi”)

si cred ca isi au cuiburi prin apropiere. Asa ca am stiut pe unde sa ma uit dupa miscare, in sus. Si de vazut am reusit sa vad un pitigoi doar.

Cred ca m-a observat si el pe mine, ca s-a mutat cateva ramuri mai sus dupa ce m-am oprit si m-am tot straduit sa il prind printre multele crengi , mai bine.

Insa din noul lui loc, l-am putut vedea mai bine.

Canta.

Fluierat lung .

Si de la distanta nu mare, se auzea altul fluierand la fel, ca raspuns. Apoi din alta parte la fel. Simteam fluieraturile a trei pitigoi rand pe rand si mi s-a parut pentru a doua oara astazi ca ar fi fost primavara.

Ma ingrijoreaza insa faptul ca se anunta o saptamana cu temperaturi cam mari si mi-e teama ca pomii ar putea sa inmugureasca prea devreme si apoi vreun ger tarziu de martie sa ii afecteze. Dar …asta vom vedea. E buna iarna mai calduta, imi place, numai sa nu fie cu toane primavara , cu dinti de ger . Sa fie si la noi iarna mai blanda mereu, cum este in alte locuri, numai cateva sute de kilometri mai spre Ecuator de la noi.

Sperante in mijloc de iarna

 

Eu stiu ca Ea este departe inca. Cu toate astea, faptul ca cealalta din cand in cand se vede ca isi mai pierde din puteri, ma face sa visez la Ea. Si cu Ea , si cu cealalta convietuim cu totii vrand nevrand. Insa cu toate acestea avem preferinte: unii mai jucausi o plac pe cealalta, se joaca, aluneca cu ea pe partii, fac bulgari, oameni din zapada, isi testeaza limitele si rezistenta fizica la conditiile pe cere aceasta le ofera in relatia noastra cu dansa. Altii, ca si mine , o prefera pe Ea. Este mai blanda cu noi, cu toate astea are puterea de a rasturna pamantul cu susul in jos , e plina de culori diverse, crude, curate, puternice sau delicate, ne incanta cu parfumul ei. Cum sa n-o placi mai mult pe Ea, pe primavara care vine an de an dupa ce in lupte indelungate o invinge intai pe cealalta, aspra, pe iarna?

Sa fie asta semn ca Ea, primavara se apropie? Da, ne spune sa nu ne pierdem speranta, fiti tari, fiti puternici, o vom invinge pe cealalta si iarna va pleca. Nu va avea incotro. Primii ghiocei abia deschisi acum ne fac sa ne gandim la Ea .

Au reusit sa iasa la lumina si cateva narcise. Deocamdata doar varfurile frunzulitelor lor,cele din planul indepartat,  dar Ea lucreaza impreuna cu ele si ne fagaduiesc ca la timpul potrivit vor reveni aici ca in fiecare primavara:

Si Crucea voinicului , care uneori din decembrie isi face aparitia, da acum, abia acum primele semne de inflorire. Inainte aveam un strat mare de flori, acum….sa vedem, parca an de an sunt mai putine. Poate pentru ca n-au mai avut loc de radacinile altor flori plantate de noi. Nu stiu, astept sa le vad anul asta , sper in numar cat mai mare. Poate chiar ar fi bine ca dupa inflorirea lor sa le scot imediat si sa le gasesc un loc mai liber, unde sa creasca in voie, sa se mai inmulteasca, nu sa se imputineze. De mi-as aduce aminte, de mi-as gasi timp pentru ele!

Si cum in gradina nu sunt prea multe puncte de atractie pentru aparatul de fotografiat, am mai prins si un trandafir aflat sub un borcan de sticla din tulpina unui trandafir rosu urcator, care inflorea foarte frumos in urma cu vreo cativa ani si care in anii mai recenti, abia daca facea cate o floare, doua, de nici nu aveai ce sa admiri prea mult la el. Nu din vina sa, ci pentru ca i-a crescut un vecin umbros in partea de sud. Si atunci am zis asta toamna sa incercam sa prindem din tulpina sa doi butasi. Din cei doi, unul ne da speranta:

Altul nu prea.

Niste urme de fulgi si pene ramase dintr-o lupta nedreapta catel-turturica in care catelul a facut rost de o fripturica:

Si dansul, iara. Baga nasul in bucatarie, probabil ca lui ii miroase ceva.

Dar si Bubu, gainuta, sta pe aproape si parca si ea ar cere ceva? Ce oare?

Are acolo un culcus cu rasfat pe el in care ii place sa stea, nu fara rost, ci cu ousor. Dar acolo numai ea, mai rasfatata fata de alte gaini , are acces si ii place ca nu o deranjeaza nimeni, niciuna dintre gaini. Doar din cand in cand mai vine cocosul din poza de mai sus, Aurica pe numele lui , care mai sta de vorba cu ea.

Vad ca a iesit si soarele. Ne intretine si el speranta ca vremea va fi mai blanduta cu noi, nu ne va mai intepa cu coltii ei de ger, prea tare,  iarna.

 

Lunea albastra

Am citit azi pe net ca a treia zi de luni din fiecare an este considerata cea mai trista zi din an, ziua cea mai depresiva si a fost botezata Blue Monday.

Eu ca tot omul , mai am si eu stari in care imi ploua , dar n-o fost sa fie azi. In schimb azi mi-am intrat greu in ritm, weekendul a trecut prea repede, nu am avut timp sa fac tot ce faceam de obicei intr-un weekend normal, si asta datorita zapezii. Si nu ca m-as fi apucat sa fac poteci ori sa curat trotuare, acoperisuri, ci…casuta cateilor care se cam umpluse de praf. Am scos toate presurile si paturile lor in zapada si le-am batut bine si pe-o parte si pe alta, le-am maturat tot in interior , le-am aerisit, le-am curatat plasele de paienjeni, fara paienjeni la vremea asta, fireste, ceea ce mi-a furat o dimineata intreaga dintr-un weekend si asa scurt.

Azi cand sa incep ca omul de lunea, mi-am revenit greu. La un moment dat nu imi ieseau niste date, eu crezandu-ma inca in 2015, ca sa vedeti cum eram de dezorientata. De fapt ritmul asta continuu luni, marti, mi…jo..vineri gata iara saptamana, devine ametitor, ma simt ca intr-un carusel din care nu mai am scapare, nici pauza , nici relaxare. Incerc sa ma mobilizez, sa ma mentin in ritm. Serile , de cand s-a facut frig afara si nu prea mai ies, fac cateva minute de stair climbing pe muzica si efortul fizic simt ca imi face bine. Dupa un dus si cateva minute la televizor adorm  ca valiza uitata in gara pana dimineata, ceea ce ma bucura, ca intr-o perioada credeam ca pot sa imi iau adio de la noptile de somn bun de alta data.

Blue Monday fiind , vad ca pe blogul meu gradinareasa cineva a cautat date scriind : „mi-a zburat o bibilica”.Bibilica fiind de obicei cu pene albastrii, merge, are legatura.

Nasol moment.Am patit si noi o data. De fapt cred ca de mai multe ori.

Prima data am luat bibilici, doua la numar si foarte frumoase si bine colorate de la un targ de pasari din Breaza. Am crezut ca ar fi putut fi pereche, fata si baiat, dar dupa un timp cand s-a mai incalzit afara si au inceput sa oua, s-au dovedit doua fete , ceea ce ne-a facut sa le cautatam apoi si un baiat . Foarte greu le-am gasit unul , cam decolorat si mai uratel decate ele, dar le-am luat baiat ca am zis ca poate asa nu mai vor sa isi ia talpasita de la noi. Ca de cum le-am adus, in prima zi, zbarrr au zburatacit peste gard amandoua si s-au tot dus in curtea vecina. Acolo nu era nimeni atunci sa ne dea pasarile inapoi, a sarit gardul o prietena mai indrazneata si nici nu mai stiu cum am facut ca pana la urma le-am adus inapoi acasa.

Alta data, tot asa au fugit din mica ograda care le era rezervata lor, pasarilor,  prin toata curtea, au avut spatiu sa isi ia avant, si s-au dus iar zbarr peste gardul, de data asta pe strada, de acolo au luat-o la sanatoasa, s-au dus pe o straduta laterala , ele fugeau si fugeau, mama dupa ele, eu dupa ele,  pana la urma tot cu chiu cu vai,  le-am adus cum-necum inapoi si de atunci cred,  le tundem ariple mai scurt ca sa le taiem elanul si sa nu mai zboare peste gard.

Dansa din imaginea de mai jos se numeste bibilica. Sau bibiloi, nu sunt sigura de gen.

Si dinsii , niste distinsi cantatori, respectiv ciocanitori in scoarta de copac:

Poze cu blue. V-as ura sa fiti blue, ca mie mi se pare ca suna frumos, de bine. Dar nu sa fiti tristi, nu va doresc asta, fara tristete si ganduri negre, fiti senini, fiti optimisti, culoarea cerului senin e blue , e infinit, nesfarsit (scuzati pleonasmul, repetitia), fiti insoriti si fericiti cat se poate de mult. Fiti realisti si mobilizati-va sa fiti mai bine !

Pasari de sus

In luna Ianuarie, in gradina rareori se gaseste cate ceva de prezentat.Altfel: gaini, mai mult sau mai putin zapada, ramuri golase de pomi si pamantul in culorile si diversele stari ale lui, solida, inghetata, tare ori uscata sau cleios si noroios.

Asa ca imi ramane cerul, inaltimile sale, coborand privirea, pomii si vizitatatorii : pasarile cerului, cele libere , ori coborand spre pamant pasarile din curte.

In alti  ani imi amintesc ca mai apareau mai multe feluri de pasari la ciugulit din pomi, unele ciuguleau din fostele cirese ramase neculese, care se uscasera in pomi si care , poate mai ofereau cate ceva ca hrana pasarilor, macesele din macesi, alte fructe uscate, smochine, poate si la piersici daca ramanea ceva din ele, iar indraznetele vrabii, porumbei ori turturele se apropiau de tava puilor nostri din curte si se indestulau de acolo.

Anul asta insa, pana acum am vazut numai ciori,  vrabii, porumbeii si turturelele care oricum isi fac veacul pe langa pasarile noastre si peste an. O data am vazut si cinteze, cred eu, pitigoi mai apar cand si cand si destul de des. Si cam nimic altceva. Cred eu ca se intampla asta deoarece vremea a fost destul de calda in iarna de pana acum si pasarile nu au fost nevoite sa se retraga din paduri , in oras in cautare de hrana.

Prin urmare, ciori avem , ciori oferim. In fine, cioara asta cu piept alb care este si o mare hoata, fura oua de la gaini, nuci cand gaseste , este mai usoara si mai mica decat ciorile cu piept gri sau corbii si i se spune cotofana. Dar eu tot de cioara o stiu, unii ii zic si frasca (cu sh).

Am observat ca ciorilor le place sa se aseza in  copacii inalti, ii aleg pe cei mai inalti din imprejurimi si se stau chiar in varful celei mai de sus crengi.Probabil ca punct de observatie, cerceteaza tot ce e imprejur si de acolo se vede cel mai bine.

Si doua vrabiute se inghesuiau de dimineata una in alta, privind tot de sus gradinile . Probabil ca asa cum mosii cei doi de la papusile muppets comentau stand in balcon  , or fi si gasit de povestit si ele cate ceva pe seama celor observate.

Culorile in perioada asta sunt insa mai mult in casa , la fereastra daca ai noroc de fori inflorite, ori daca nu, macar in farfurie.

Eu am citit zilele trecute pe net un articol despre beneficiile verzei murate pentru sanatate si am zis sa urmam si noi astazi un astfel de tratament . Asortat verzei, cartofi in culori si sfecla rosie . Nu a fost prins in poza ardeiul iute , si el a contribuit la gustul mancarii .

Nu a fost tocmai despre gradina astazi, dar …va urma. Despre gradina, daca voi avea ceva stiri din partea sa.