Dar rar mai blogaresc! Intr-o vreme , scriam si de 2-3 ori pe saptamana, macar cate un maruntis, ceva si tot scriam, insa de la o vreme , mai mult pauza. E, sunt altii mai harnici si activi , nu-i bai!
De fapt daca inainte eu scriam sau fotografiam cate ceva si apoi prezentam pe blog, acum am gasit o cale mai comoda sa ma dau pe net (un fel de ” ma dau cu sania” , ca sa se inteleaga sensul). Si anume, intru pe facebook, unde am dat likeuri si follow multor, multor altora care publica ba una, ba alta si stau si cate-o ora uneori uitandu-ma la ce noutati mai apar zilnic pe facebook.
Printre altele, urmaresc si diferite asociatii care se ocupa de salvarea animalelor, a cainilor, cele mai multe dintre ele. Urmaresc Kola-Kariola, Prietenii berzelor si altele ale caror nume nu imi vine acum in minte. Urmaresc si ma ingrozesc de cat de mult sufera mai ales la noi in tara bietele animale, aruncate, ranite, lovite , infometate, taiate cu rautate de catre bipezi care traiesc printre noi .
Mie intotdeauna mi-au placut animalele si am suferit cand le vedeam pe ele suferind . Si de mult timp am tot incercat ca pe langa animalele din curtea mea sa mai ajut si pe altele din cele ale nimanui care traiesc pe strada, daca nu am putut sa ii strang pe toti acasa la mine, macar le mai luam si le mai dadeam cate ceva de mancare. Pe unii i-am hranit o data si apoi nu i-am mai vazut, pe altii i-am invatat sa ma astepte zilnic cu bobite si apa , atat iarna cat si vara . Si nu doar o data am fost nevoita sa trec pe langa animale pe care le vedeam ca sufera si cer ajutor sau au nevoie de ajutor, imi aduc aminte de un pisic mic, negru, slabanog, pe langa care am trecut candva, demult, studenta fiind si care cerea ajutor si se vaita. Mie mi se rupea sufletul de mila lui, dar am trecut. Am considerat ca nu il pot ajuta. Sau cati alti caini, in ochii carora am vazut acelasi lucru, cum fara cuvinte cereau putina mila, ajutor sau prietenia mea si nici pe ei nu i-am putut ajuta. Insa acum vad asociatiile astea de ajutorare a animalelor , care vad ca se implica si salveaza animale aflate in dificultate , in pericol sau cu sanatatea subreda si viata amenintata si ma bucur sa vad ca se intampla asta, ca exista oameni carora nu le este rusine sa arate ca le pasa de animalele pe langa care noi toti ceilalti trecem mai departe si ca fac ceva .
Am si eu pe langa ai mei de acasa, in apropierea casei, prin vecini, cateva pisicute care au ramas de curand fara stapana lor, care a plecat de la ele intr-o alta lume. Si au ramas bietele fiinte ale nimanui. Iar eu mi-am zis ca daca am pentru ale mele, am si pentru ele cateva bobite in plus sau ce mai ramane in plus de la ale mele , ca sa nu simta si foamea pe langa capriciile vremii, pe care au ramas sa o infrunte afara ca animalele fara adapost. Si uite asa azi, asa maine,zi dupa zi, pana cand intr-o zi vin spre casa de la servici si ce vad? Un biped a mai adus in acelasi loc in care vietuiau pisicile orfane, inca trei pui de pisica, mici, zgribuliti, infricosati, luati de la mama lor si azvarliti in strada. In loc sa isi sterilizeze pisica, arunca apoi fapturile pe care le aduce pe lume ea. Si cred ca asta e obicei mai vechi al bipedului, ca am mai auzit si in alt an miorlaieli de pisoi mici , care insa nu au avut atunci nicio sansa, aruncati intr-un loc inaccesibil.
Ma gandeam dupa ce am vazut pisoii, sa le fac poza cu telefonul si sa ii postez si eu ca si altii pe facebook , pe siteurile celor cu asociatiile de animale. Mi-a mai dat prin minte asta si asta iarna cand am vazut un catel ranit , pe un ger cumplit si nu am facut-o. Pentru ca mie imi este rusinne sa cer . Sa cer ajutor chiar si pentru altii sau sa cer orice altceva.
Aaa, apropo de asta cu cerutul, am patit recent cand am plecat intr-o vineri, dupa servici la o sedinta in alta localitate. Asta e o paranteza. Si am venit repede de la servici, am luat geanta cu actele masinii si am fugit. La sedinta , dupa o vreme nu stiu cum de mi-a dat prin cap sa caut in geanta si vad ca nu dau de bani. Caut, caut, ba chiar scormonesc in toate buzunarele, in cotloanele gentii , zic poate o fi totusi o hartie de zece lei, cinci lei, ceva. Ei, as, nimic, nu aveam decat cateva monede si la plecare ar fi trebuit ca sa pot iesi cu masina din parcare, sa platesc parcarea, iar eu nu aveam cu ce. Nu va spun cat m-am gandit cui sa cer eu zece lei imprumut ca sa pot plati parcarea. N-am avut incotro si am cerut cuiva, ca eram intre colegi, dar chiar si asa mi-a fost tare, tare rusine.
Asa si cu animalele. Cum sa cer eu ajutor? Eu cand ii vad pe altii ca fac asta, in primul rand ma gandesc: de ce nu ajuta cel care este acolo, care doar face poza si cere de la altul ajutor.
Si nici cu pisoii cei mici azvarliti pe gard nu am facut asa ceva. Am incercat sa ii hranesc, dar erau speriosi si nu se prea apropiau. Apoi au venit zile cu ploi si nopti cu ploi si frig, ba si cate o furtuna, iar ei se adaposteau inghesuiti pe gard sub un contor de gaze si atat. Multi oameni au trecut si s-au mirat de ei, ca ce draguti sunt, ce micuti sunt si d-astea, vorbe aruncate degeaba. Dar nimeni , de ani de zile de cand am mai vazut ca aparea cate o pisicuta micuta in zona, nimeni nu o lua. Bipezii trec indiferenti si nu fac nimic pentru animalele lipsite de ajutor din jurul nostru. Rautate, nepasarea asta!
Asa ca dupa o vreme, cateva zile, am anuntat acasa ca eu am hotarat sa iau pisoii. Pe toti trei. Nu m-am mai indurat sa ii las acolo asa mici , speriati, neajutorati , in ploi si frig.Si i-am luat. Bineinteles ca acasa, cum am si caini , iar cainii mei nu suporta pisicile, a fost si inca este o problema adaptarea. Pentru cateii mei, pisicile sunt un fel de prada sau jucarii, ei cum prind cate una, cum nu mai iese vie din curtea lor. Asa ca micii pisoi stau deocamdata inchisi intr-o bucatarie din curte , ii scot cate putin la usa , sub stricta mea supraveghere si in acelasi timp fac pe politaiul cu cainii: „nu te apropia”,” stai acolo” si tot asa diverse indemnuri la pastrat distanta fata de pisoiasi. Sper ca in timp se vor accepta.
Ia sa-i vedem, trei mici muschetari , posibil sa fie toti trei…fetite :
gradina2016 