Pagini de februarie

Încă din Decembrie își arătau intenția de a rupe iarna-n doua și de a deschide usa primăverii. De răsărit acum, au răsărit bine, chiar dacă eu încă nu le -am văzut și florile deschise ca pe niște clopotei, dar măcar au dat semnalul ca iarna , care de fapt este anotimpul lor preferat, nu mai este in puteri și începe sa își facă bagajele. Cel puțin așa am înțeles eu mesajul lor, al Ghioceilor . Dragi îmi sunt și stand lângă ei, mi-am amintit și am simțit și suav , discret parfumul lor. De când au tot stat ba imbobociti, ba gata sa își aplece mici florile lor, au trecut peste ei ploi, vânt, câțiva fulgi ba chiar poate și vreun strat de zăpada, dar mai ușor, de asta au acum petalele stropite cu picături de noroi. Ghioceii sunt Flori care rezista , ba chiar iubesc intemperiile iernilor. Am zis sa încep anul cu ele, cu primele flori, poate anul asta va fi mai spornic și online, pe blog , nu ca anul trecut când abia am tras de mine sa scriu una, doua postări. Deocamdată pentru 2018 nu am început sa fac nimic, niciun fel de răsaduri nu am , nici măcar de mușcatele de asta vara, care au fost de fapt urâtele, săracuțe și din care tot ce am încercat sa păstrez pentru 2018, am pierdut. Deocamdată citesc . Am descoperit o autoare care îmi place, are darul de a crea atmosfera plăcută, familiara, calda, abia așteptam sa ajung seara acasă și sa ma mai strecor in paginile poveștilor lor, ale celor câteva cărți scrise de ea . Cel mai mult dintre trei cărți citite pana acum de-ale ei mi-a plăcut : Iarna ușoară sa ne fie, câta a mai rămas și seri cu atmosfera plăcută !

Pisica pe acoperișul fierbinte

Un text despre animale si nepasarea multora

Dar rar mai blogaresc! Intr-o vreme , scriam si de 2-3 ori pe saptamana, macar cate un maruntis, ceva si tot scriam, insa de la o vreme , mai mult pauza. E, sunt altii mai harnici si activi , nu-i bai!

De fapt daca inainte eu scriam sau fotografiam cate ceva si apoi prezentam pe blog, acum am gasit o cale mai comoda sa ma dau pe net (un fel de ” ma dau cu sania” , ca sa se inteleaga sensul). Si anume, intru pe facebook, unde am dat likeuri si follow multor, multor altora care publica ba una, ba alta si stau si cate-o ora uneori uitandu-ma la ce noutati mai apar zilnic pe facebook.

Printre altele, urmaresc si diferite asociatii care se ocupa de salvarea animalelor, a cainilor, cele mai multe dintre ele. Urmaresc Kola-Kariola, Prietenii berzelor si altele ale caror nume nu imi vine acum in minte. Urmaresc si ma ingrozesc de cat de mult sufera mai ales la noi in tara bietele animale, aruncate, ranite, lovite , infometate, taiate cu rautate de catre bipezi care traiesc printre  noi .

Mie intotdeauna mi-au placut animalele si am suferit cand le vedeam pe ele suferind . Si de mult timp am tot incercat ca pe langa animalele din curtea mea sa mai ajut si pe altele din cele ale nimanui care traiesc pe strada, daca nu am putut sa ii strang pe toti acasa la mine, macar le mai luam si le mai dadeam cate ceva de mancare. Pe unii i-am hranit o data si apoi nu i-am mai vazut, pe altii i-am invatat sa ma astepte zilnic cu bobite si apa , atat iarna cat si vara . Si nu doar o data am fost nevoita sa trec pe langa animale pe care le vedeam ca sufera si cer ajutor sau au nevoie de ajutor, imi aduc aminte de un pisic mic, negru, slabanog,  pe langa care am trecut candva, demult, studenta fiind si care cerea ajutor si se vaita. Mie mi se rupea sufletul de mila lui, dar am trecut. Am considerat ca nu il  pot ajuta. Sau cati alti caini, in ochii carora am vazut acelasi lucru, cum fara cuvinte cereau putina mila, ajutor sau prietenia mea si nici pe ei nu i-am putut ajuta. Insa acum vad asociatiile astea de ajutorare a animalelor , care vad ca se implica si salveaza animale aflate in dificultate , in pericol sau cu sanatatea subreda si viata  amenintata si ma bucur sa vad ca se intampla asta, ca exista oameni carora nu le este rusine sa arate ca le pasa de animalele pe langa care noi toti ceilalti trecem mai departe si ca fac ceva .

Am si eu pe langa ai mei de acasa, in apropierea casei, prin vecini,  cateva pisicute care au ramas de curand fara stapana lor, care a plecat de la ele intr-o alta lume. Si au ramas bietele fiinte ale nimanui. Iar eu mi-am zis ca daca am pentru ale mele, am si pentru ele cateva bobite in plus sau ce mai ramane in plus de la ale mele , ca sa nu simta si foamea pe langa capriciile vremii, pe care au ramas sa o infrunte afara ca animalele fara adapost. Si uite asa azi, asa maine,zi dupa zi, pana cand  intr-o zi vin spre casa de la servici si ce vad? Un biped a mai adus in acelasi loc in care vietuiau pisicile orfane, inca trei pui de pisica, mici, zgribuliti, infricosati, luati de la mama lor si azvarliti in strada. In loc sa isi sterilizeze pisica, arunca apoi fapturile pe care le aduce pe lume ea. Si cred ca asta e obicei mai vechi al bipedului, ca am mai auzit si in alt an miorlaieli de pisoi mici , care insa nu au avut atunci nicio sansa, aruncati intr-un loc inaccesibil.

Ma gandeam dupa ce am vazut pisoii, sa le fac poza cu telefonul si sa ii postez si eu ca si altii pe facebook , pe siteurile celor cu asociatiile de animale. Mi-a mai dat prin minte asta si asta iarna cand am vazut un catel ranit , pe un ger cumplit si nu am facut-o. Pentru ca mie imi este rusinne sa cer . Sa cer ajutor chiar si pentru altii sau sa cer orice altceva.

Aaa, apropo de asta cu cerutul, am patit recent cand am plecat intr-o vineri, dupa servici la o sedinta in alta localitate. Asta e o paranteza. Si am venit repede de la servici, am luat geanta cu actele masinii si am fugit. La sedinta , dupa o vreme nu stiu cum de mi-a dat prin cap sa caut in geanta si vad ca nu dau de bani. Caut, caut, ba chiar scormonesc in toate buzunarele, in cotloanele gentii , zic poate o fi totusi o hartie de zece lei, cinci lei, ceva. Ei, as, nimic, nu aveam decat cateva monede si la plecare ar fi trebuit ca sa pot iesi cu masina din parcare, sa platesc parcarea, iar eu nu aveam cu ce. Nu va spun cat m-am gandit cui sa cer eu zece lei imprumut ca sa pot plati parcarea. N-am avut incotro si am cerut cuiva, ca eram intre colegi, dar chiar si asa mi-a fost tare, tare rusine.

Asa si cu animalele. Cum sa cer eu ajutor? Eu cand ii vad pe altii ca fac asta, in primul rand ma gandesc: de ce nu ajuta cel care este acolo, care doar face poza si cere de la altul ajutor.

Si nici cu pisoii cei mici azvarliti pe gard nu am facut asa ceva. Am incercat sa ii hranesc, dar erau speriosi si nu se prea apropiau. Apoi au venit zile cu ploi si nopti cu ploi si frig, ba si cate o furtuna, iar ei se adaposteau inghesuiti pe gard sub un contor de gaze si atat. Multi oameni au trecut si s-au mirat de ei, ca ce draguti sunt, ce micuti sunt si d-astea, vorbe aruncate degeaba. Dar nimeni , de ani de zile de cand am mai vazut ca aparea cate o pisicuta micuta in zona, nimeni nu o lua. Bipezii trec indiferenti si nu fac nimic pentru animalele lipsite de ajutor din jurul nostru. Rautate, nepasarea asta!

Asa ca dupa o vreme, cateva zile, am anuntat acasa ca eu am hotarat sa iau pisoii. Pe toti trei. Nu m-am mai indurat sa ii las acolo asa mici , speriati, neajutorati , in ploi si frig.Si i-am luat. Bineinteles ca acasa, cum am si caini , iar cainii mei nu suporta pisicile, a fost si inca este o problema adaptarea. Pentru cateii mei, pisicile sunt un fel de prada sau jucarii, ei cum prind cate una, cum nu mai iese vie din curtea lor. Asa ca  micii pisoi stau deocamdata inchisi intr-o bucatarie din curte , ii scot cate putin la usa , sub stricta mea supraveghere si in acelasi timp fac pe politaiul cu cainii: „nu te apropia”,” stai acolo” si tot asa diverse indemnuri la pastrat distanta fata de pisoiasi. Sper ca in timp se vor accepta.

Ia sa-i vedem, trei mici muschetari , posibil sa fie toti trei…fetite :

Prin ceata

In urma cu cateva zile, nu mai stiu exact ziua, sa fi fost marti sau poate miercuri dimineata, ma trezesc si ma uit cu ochii inca nelimpeziti bine , pe fereastra. Se lumina atunci de ziua si afara era ceata deasa, prea cetos mi s-a parut mie pentru luna aprilie. Ma dau si jos din pat si ma uit mai bine spre gradina, cand …ma ingrozesc dintr-o data: „a nins!” imi zic eu privind catre bradul argintiu pe care l-am zarit inainte de orice altceva, fiind cel mai usor vizibil la o prima vedere de la fereastra mea. Cand ma uit mai bine, nu era alb niciunde altundeva, numai in fata bradului, peste noapte ciresul aflat intre brad si casa , impodobit deja de boboci de cu o seara inainte, pe care insa nu l-am observat, fiind  cu florile inchise , isi deschisese buchetele cu flori si era alb tot, in straiele de sarbatoare ale primaverii .

Poza nu este din acea dimineata cetoasa, ci este de azi. Insa atunci am trecut in cateva clipe de la socul gandului ca peste noapte a nins si a fost acoperit totul dintr-o data de zapada, la bucuria revederii intr-o aceasta noua primavara, ca si in alti ani , a ciresului inflorit.

Si inca o poza, facuta tot din spatele ferestrei si cu telefonul .Cam neclara, e drept, insa  e o poza fara perdea :). La propriu.

 

Noutati

Au inceput sa apara prime semne de viata , atat in casa, in vasele in care pregatesc rasaduri pentru plantele pe care voi incerca sa le cultiv in gradina , cat si afara, in gradini .

In premiera , fata de toti anii de pana acum , voi incerca sa cresc si eu numitul catravete amar (momordica) , bitter melon  i se spune in engleza, nu stiu de ce la noi a fost tradus in loc de pepene, castravete. Poate pentru ca aspectul fructului seamana mai mult cu al unui castravete. Am incercat sa ma informez putin pe net despre cultivarea lui si am retinut ca nu ii place vremea racoroasa, ca, de exemplu exista riscul ca samanta sa putrezeasca in pamant daca i se da multa apa, in stadiul de incoltire/rasarire sau daca este asezata intr-un loc cu temperatura mai scazuta. Cat de scazuta? Am cam uitat. Oare sub 20 de grade ? In fine, prin urmare am adus jardiniera in care am pus semintele la incoltit in una din cele mai calduroase camere ,in dormitor,  unde sta pe pervaz in fata unei ferestre insorite, orientate spre sud , iar sub pervaz este caloriferul adeseori cald. Ei , si din 11 seminte cate am avut , nu au rasarit toate, dar cateva , da. Ba inca la una se vedea semn ca ar incolti, era ceva verde, dar nu a mai crescut coltisorul spre lumina.

Asa ca ma astept ca anul asta sa am cateva plante de castravete amar, pe care planuiesc sa il mut afara in solar, unde este mai ferit de intemperii, nu mai devreme de luna mai  si, probabil sa ii pun   ceva suport (sfoara?) pe care sa se sprijine.

Desi parca am citit ca poate fi lasat si sa se intinda direct pe pamant,  ca deh, doar e  pepene.

Daca ii va merge bine, pe masura ce va creste o sa il urmaresc si fotografiez evolutia.

Nu este premiera pentru cartofii dulci. Am mai incercat si anul trecut. Am inceput insa mai tarziu sa ma ocup de ei , fata de anul asta cand cred ca inca din ianuarie am pus cativa in apa , taiati in jumatati . In felul asta din jumatatile de cartofi dulci, dau radacini si apoi cresc pe coaja lor frunzulite, care se dezvolta apoi in adevarate mici plantute. Cand plantutele au tulpina cu cateva frunzulite, urmeaza sa fie desprinse de cartof si puse (fiecare separat) in apa pentru a prinde radacini si apoi in pamant .

Tufele de mai jos sunt cele crescute direct din cartof. Fiind mai multe tulpinite, par a fi tufa , insa vor fi desprinse una cate una si isi vor incepe separat marea calatorie 🙂 :

Borcanelele cu plantutele mici, desprinse de cartof , puse in apa la inradacinat:

 

Mai jos este o fotografie cu recolta de catofi dulci din 2016.

Nu mare lucru,a fost oricum numai o incercare ,  insa eu am fost entuziasmata de rezultat , avand in vedere ca am pornit si cu intarziere pregatirile pentru cultura (haha!) cartofului dulce , nici locul in care a fost asezat nu a fost cine stie ce insorit si totusi ceva a iesit . Preparati copti in coaja au fost cel mai buni, pentru ca avand in vedere ca erau cam subtirei fata de cei din comert, daca ar fi fost altfel curatati de coaja , am fi ramas cu mai nimic.

Asa cum vedeti nu dorm, lucrez :). Planific, seman, sadesc , iar entuziasmul,  daca nu a fost chiar de la inceput ( aproape ca pot spune ca abia am tras de mine cand a trebuit sa ma ocup de pamant, seminte, lista cu numar de soiuri , de seminte, viitoare plante, de lucuri disponibile la lumina, ori caldura), a venit pe masura ce am vazut micile plante verzi cum dau coltul spre lumina .

E comod si sa stai in casa la caldura, cu o carte placuta in mana . Dar toate au timpul lor, si daca de rasaduri nu te ocupi devreme, sa aiba timp sa creasca un pic inainte de a da piept cu primavara si vara din gradina, risti sa pierzi startul bun.

Cam asta pentru inceput . Promitator. 🙂

Broscuta dezghetata

Au iesit si broscutele din hibernare.

Stiu, nu mai spun o noutate cand repet ca a venit (un pic, un pic) primavara.

Dar iata inca o confirmare .

In seara asta am speriat o broscuta in curte, cand am pus blitul pe ea. Am reusit sa o prind cu camera foto in cateva imagini, insa cand am vrut sa incerc si cu telefonul, a fugit. Era intuneric afara deja si nu stiu unde s-a pitit si cum s-a furisat, dar s-a descurcat.

Cam raioasa broscuta mea de-o seara, dar m-am bucurat sa ma intalnesc cu ea.

Aici, mai jos, deja se intorsese sa fuga:

Rad in soare

Florile ghioceilor

Inca nu am inceput sa petrec mult timp afara, in gradina. Numai cate putin, timid si chiar cu frica (de vreo noua repriza de raceala, dupa doua randuri abia depasite) , am iesit astazi , intai un pic, apoi cand am vazut ca este de fapt chiar placut , m-am avantat cu mai multa indrazneala si am facut chiar si cateva poze.

Acelasi loc in care an de an fotografiam grupuri de ghiocei, acum pare mai plin de florile lor. Par ca s-ar fi inmultit, ba chiar si presarat ici, colo in cate un loc aleatoriu, in care nu imi amintesc sa fi mai avut in alti ani, ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva ghioceii s-or inmulti si prin samanta.

Nu doar ca sunt mai multi intr-un buchetel , ba observ si altceva.

Ia sa va arat cateva poze cu ei!

Daca nu ma apropiam sa le fac poze, nu as fi vazut.

Am trei feluri de ghiocei. Trei. Si eu nici nu aveam habar ce creste in curtea mea.

E drept ca in urma cu …niste ani, le-am pierdut numarul, am comandat de pe un site celebru , cred ca unul dintre primele care au aparut la noi sa ofere spre vanzare prin intermediul comenzilor la distanta, pe atunci nici nu stiu daca aparuse comertul online sau daca era atat de dezvoltat, si am comandat de la ei ghiocei cu floare dubla. Sau batuti cum li se mai spune . I-am pus in pamant si am uitat de ei. Insa in anii urmatori am tot urmarit pe la ghioceii infloriti sa vad daca au si floare dubla, insa la niciunul nu am vazut asa ceva. Mi-am zis ca m-o fi tepuit firma asta, am mai patit-o cu ei sa comand de exemplu iris rosu si sa imi rasara iris bleu pal . Asa mi-am zis si cu ghioceii. Daca au inflorit, nu au floare dubla.

Insa iata ca m-am inselat si am in curte trei feluri de ghiocei: primii, cei bine cunoscuti cu floare simpla, dar minunanti si -din nou, daca nu m-as fi apropiat de ei sa ii fotografiez si asta as fi uitat, anume ca – sunt foarte parfumati.

Apoi ghiocelul cu floare mare,poate nu la fel de des intalnit ,eu abia tarziu am aflat de existenta lui, dar cred eu ca acum, de cand cu internetul este mai bine cunoscut .

Si in ultimele doua poze, ghioceii mei cu floare dubla . Minunanti! Floarea nu li se vede foarte bine, am incercat sa o fotografiez cat de bine am putut, insa cu grija sa nu o rup. Dupa ce ca stau atat de putin timp infloriti, nu ar fi pacat sa le distrug floarea?