Din septembrie

S-a dus vara iute, ca orice e frumos si trece , si desi nu ma asteptam, si repet ca nu ma asteptam la asa luna octombrie cum a venit in acest an,  frigul s-a instaurat cu tot cu ploi si burnita si brr,  stapan inapoi pe meleagurile de pe care cu drag si un sut in tartita-i ,candva mi-am zis ca  l-am alungat. De ce ti-e frica, insa, nu scapi :).

Da, si a fost vara. Si ce, care sunt pozele cu care am ramas dupa ea?

Cam fara entuziasm par cele mai multe a fi facute.

Pai era cat pe ce sa nici nu am poze deloc. Cand intr-o zi de- cred, sfarsit de mai- ma pregateam sa ies de acasa cu aparatul de fotografiat la mine. Am pregatit totul si inainte sa ies, ca sa ma incalt, am agatat rucsacul de clanta usii. 🙂 Zambet , cica sau de fapt zambet amar. Deoarece in timp ce nu stiu daca am apucat sa ma incalt, insa pe acolo fiind,  aud: trosc! Ma uit la usa, ma uit la clanta, ma uit la geanta, geanta jos. Si mi-am zis imediat: aparatul.

Of course, s-a facut zob, nu pe exterior, ci pe interior. Insa doar obiectivul. Macar mi-a ramas corpul utilizabil pentru celalalt obiectiv mai vechi pe care il aveam. Obiectivul defect nu l-am mai reparat, reparatia lui m-ar fi costat prea mult si am renuntat. Am zis ca poate de banii aia o sa imi iau altceva la timpul potrivit. Si vara fiind la inceput, am folosit tot obiectivul pe care il aveam de anul trecut, da, fara entuziasm, ca simteam ca totul imi va iesi la fel si fara rost. Dar am facut totusi cateva poze.

Cand insa, ce sa vezi? Pe la….nu mai stiu data, spre sfarsit de august, adica sfarsitul verii, apare o noua varianta ubuntu (asta e un fel de windows, care insa se poate descarca gratuit) si calculatorul imi sugereaza sa fac actualizare. Zic: bine, fac. Seara tarziu, ma gandeam ca nu poate dura prea mult. La un moment dat insa nu se mai intampla nimic , ma plictisesc de asteptare si vreau sa renunt la actualizare. Dar ce, mai pot? Nu. Decat daca….fac niste prostii. Cum ar fi,  de nervi ca nu imi raspunde calculatorul la nicio comanda, scot bateria laptopului. Si cu asta fara sa imi dau seama zic adio si tuturor informatiilor, adica si pozelor pe care le aveam in calculator.

Iata cum am cam pus capac pozelor din vara si anterior verii 2016. Asa ca tot ce mai am , am de la sfarsit de august inainte.flo3

Cum ar fi poze cu acest bradut. Molid. Care crescuse in curtea casei, singur, fara sa il planteze nimeni, si m-am tot uitam la el, gandindu-ma unde sa il mut, cativa ani in sir . In curte nu imi mai doresc brazi. Nu vreau copaci inalti. Si l-am tot tinut , cam mult se pare, asta pentru ca nu gaseam nicio solutie pentru el, iar el in timpul asta nu a stat pe loc, ci a tot crescut . Dar eu inca il consideram  mic. La un moment dat mi-am zis ca o sa il duc in padure. La Podul cu tei, ii zicea unui loc in care mergeam cu parintii cand eram mica , si in care pe atunci erau amenajate un fel de scene pe care se interpreta muzica, cred, nu imi mai amintesc rolul acelor scene , care apoi dupa ’90  au disparut, probabil dezmembrate si stranse de autoritati sau mai degraba  furate bucata cu bucata. Drumul care traversa padurea, ce alta data era plin de lume, oameni care ieseau cu masinile la gratar, la plimbare in padure , dupa o vreme si acela a fost inchis pentru ca in loc de plimbare si recrerere , ajunsesemai mult  loc de intrat cu masini mari care taiau copaci si furau lemul. La un moment dat am mai fost in cativa ani pe acolo fie la cules de urzici primavara, fie dupa flori, cresteau viorele multe , ori am mai incercat  sa iau pamant pentru florile din ghivece, insa nu a fost bun . Dar locul ajunsese atat de pustiu, incat acum nu mai pare un loc de umblat, ci salbaticit .

Asa ca mi-am luat gandul de la dus bradul meu in padure la Podul cu tei. Ma mai intalneam si cu vreun padurar, care poate ar fi zis ca m-am dus sa fur un pom, nu sa plantez unul adus de acasa. Asa ca mi-am luat bradutul, harlet de acasa, bidon cu apa, ajutoare si l-am dus tocmai sus…la locul pe care il avem noi de la tara. De la locul in care se poate ajunge cu masina pana sus , nu e foarte mult de mers. Cam 5-6.000 de pasi (numarati de telefon) numai dus . Dar cu bagaje mari dupa noi, cum ar fi bradutul, care abia atunci am bagat de seama cat e de mare. De fapt nu, mint, si cand a trebuit sa il urcam in masina si spre mirarea mea am vazut ca abia a intrat, si atunci am vazut ca e mare, desi eu inca il consideram mic.Deci cu bagaje mari si pe caldura, ca soarele , desi era toamna, inca ardea cu putere , urcusul a parut mai lung si mai greu. Lor, baietilor din poza de mai jos  insa , le-a placut. Si s-au bucurat de orice strop aducator  de racoare: dsc_0322

Si mie mi-a placut. E bucuria mea sa merg acolo .

Imi place  iarba luminisurilor, islazul,  cand verde , cand in combinatie cu orice fel de culori si nuante de la salbaticele flori :

si drumul serpuind printre pomii si tufele liber crescute fiecare in cate un loc al lor, drum care la inceput e tot mai usor de identificat ,

-apoi incet, incet pare sa se ascunde ca intr-un nor indepartat

-Cine a mai fost pe traseu si l-a memorat, merge inainte si deschide calea:

-Si pe aici tot drumul este, nu ?

-Ca si aici. Nasucul lui este cel mai de incredere indrumator , si atunci cand urma drumului nici nu se mai vede, el merge inainte si se opreste deseori

-Ma vezi? Eu te astept sa ajungi! pare a spune, atunci cand  abia, abia se mai vede in „drum”printre multe ierburi crescute .

-Si pe aici a fost drumul candva, sub firele inalte si uscate acoperite cu buchetele de seminte stranse ca niste ciulini, se mai zareste urma unei poteci vechi pe care incercam sa o urmam. Insa drumul printre aceste uscaciuni lasa urme si pe piele , iar in blanita cateilor mici smocuri de ciulini ce acasa au fost tare greu de scos:

Toate plantele intalnite

Si ierburile,

Si padurea,

Si uscaciunile, toate mi-au placut. Mi-au luminat ziua.

 

 

Dar mai ales pomii inalti, ale caror tulpini au prins fel de fel de forme si au atins grosimi de stejar, crescuti liberi, netunsi an de an si incarcati de roade.

Acolo cand merg sunt  Alice in tara minunilor . Totul e cand asa mare si uimitor, cand mic , marunt , minunat, ciudat . Nimic nu este de neglijat.

 

Anunțuri

5 gânduri despre „Din septembrie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s