Imagini din anul care a trecut

Incerc sa adun impreuna cateva poze din 2017 descoperite astazi , uitate de anul trecut in aparatul de fotografiat, uitat si el la randul lui intr-un cotlon printre diverse maruntisuri aflate in  casa. In general, as vrea sa postez flori . Dar …cine stie ce imi va iesi?

Insa inainte de asta, as vrea sa  incep cu doua  pisicute pe care le-am pierdut intr-un mod tragic anul trecut.

Tili, in varsta de cinci ani, pisicuta mea gri tigrata gasita abandonata de mama ei in pod la noi si crescuta de noi cu biberonul din prima ei saptamana de viata si pe Alice, o alta pisicuta pe care v-am mai aratat-o  prin luna mai a anului 2017, as zice,  culeasa de pe strada ,unde fusese aruncata acolo de vreo baba „de bine”, care atat a stiut ea sa faca, pisicuta pe care am crescut-o cu cel mai mare drag, dar care din pacate nu a apucat sa traiasca mai mult de cateva luni,  poate nici sase luni, amandoua sfarsind otravite cu antigel (dupa cum a spus medicul veterinar) de nu stiu care fiinta din zona in care locuim noi. Ar fi trebuit sa aiba zile si sa mai traiasca, ca erau sanatoase si vioaie, meritau sa traiasca,  dar mi-au fost omorate de un nemernic .Asta e problema cu pisicutele, nu ai cum sa le controlezi unde merg, se urca pe gard si ies din curte, din casa, nu stii pe unde ajung si daca sunt sau nu in vreun pericol, nu ai cum sa le feresti.

Sezonul de flori sper sa inceapa si anul asta in curand si sa fie cu abundenta atat de flori, cat si de rod , la plantele roditoare. Fata de anul trecut , cand ceva flori am mai avut , dar gerul si ninsoarea din 24 aprilie, cand din cate imi amintesc eu, am vazut pentru prima data liliacul inflorit si acoperit de zapada,

vremea rea a afectat pomii fructiferi si ne-am ales mai mult cu florile din primavara si alea mai mult degerate,  si apoi scuturate de omat si odata cu el, decat cu roadele pomilor fructiferi.In special in cazul ciresilor,  merilor, perilor, prunilor nu am avut rod deloc . Altfel,cateva visine am avut, putine, dar macar au fost sa vedem cateva chiar daca nu in toti visinii, ci numai in cativa mai mici. Si  piersicile au rezistat , am avut cateva, dar cand sa se coaca, multe au ajuns jos.

Scriind acum si cautand poze, mi-am amintit de ce m-am lasat de blogarit. Printre altele datorita faptului ca pentru a gasi printre pozele din calculator o poza sau un grup de poze de care imi amintesc ca exista si ca le-am si vazut, este o aventura de durata , care nu mereu duce la rezultatul dorit de mine. Cum ar fi de exemplu o poza cu visini cu rod din anul trecut. Stiu ca exista, le-am vazut mai devreme , dar nu le mai gasesc. E o dezordine in calculatorul meu , pozele nu sunt salvate la anii in care au fost facute, nici la luna, e…un uf!

Dar hai sa vad! Gasesc niste ramuri incarcate cu flori?

De obicei, startul infloririi il da Forsytia sau zisa uneori ploaia de aur. Apoi zarzarii infloriti, piersicii, ciresii , magnolia…

Da? Sa fie…albe, de zarzar parfumat?De fapt nu, nu este zarzarul aici, ci este un cires:

In luna mai infloresc bulgarii de omat. 🙂 Da, dar fara frig si zapada, acesti bulgari sunt florile Calinului si aici nu este  doar unul dintr-o poveste.Ci o frumusete de arbust , frumos dar nu si parfumat.Ce vreti, nu le pot avea in natura pe toate, nici plantele.

Si apropo de calin, eu am vazut dar numai in reviste Calinul cu bulgari roz. Am luat si eu, ba inca de doua ori , insa niciodata nu mi s-a prins. Ati vazut la cineva calin cu flori roz inflorit?

Mai sunt ramurile pline de iasomie cu floare plina, si trandafirul rambler Filipes Kiftsgate (ah, ce nume, oricum nu le mai tin minte, trebuie sa caut de fiecare data in calculator, ca nu folosesc des denumirile lor si uit).

Margaretele salbatice, dar frumoase si mereu indragite de mine, crescute alaturi de o salvie ruseasca , care aici este abia la inceputul infloririi ei si abia i se zareste un firicel bleu, subtirel, si decorativa si indragita mea salcie japoneza , alaturi de companioanele sale: mai incolo o tufa acum mare de …(iar denumirea, am mai gresit-o o data si cineva m-a corectat)…de…Weigela si intre cele doua vreo cativa trandafiri cu ramuri lungi , cu flori mici, dese si frunze asemanatoare. Poate in vara care va urma o sa fie frumosi destul incat sa mai aduc vorba despre ei doi si sa le arat asemanarile in detaliu.

DSCN0458Stiu ca va veni primavara, ca o asteptam, ca o vom observa sau ne vom bucura de ea ori ba, ea tot va veni. Insa pana atunci, iarna grea !

 

5 gânduri despre „Imagini din anul care a trecut

Lasă un comentariu