Astazi, aruncand in treacat o privire afara, prin geam, vad doua linii lungi , albe pe cer.
Primul meu gand a fost:
„m-as arunca spre ele, sa ma agat ca Dan Grecu de inele (ei, de paralele in cazul asta, dar vorba uzuala despre Dan Grecu eu imi amintesc ca era legata de inele mai mult ).
Si m-as da, m-as arunca, m-as legana…”
Aveam aparatul de fotografiat pe aproape si ma temeam ca pana il voi gasi, liniile se vor si risipi pe cer . Dar nu au disparut de tot, numai s-au mai pufoshat (scuzat sh-ul, in loc de s cu virgulita e).
Oricum, si daca le-as fi putut atinge, pe cele doua aproape paralele, nu prea m-as fi mai putut legana. Ultima data cand am facut asta de un batator de covoare, abia m-am putut tine un pic. Si poate si de atunci mi se trage durerea de un umar care imi mai aminteste din cand in cand cam cat mi-e vremea .
Dar cum se zice: ochii vad, inima-mi cere cu gandul la joaca. Si cam atat.
gradina2016 