Martisor

 

Am inceput luna de martisor  a acestui an cu gablonzuri de jucarie cu snuruletele lor alb-rosii dar si cu flori, tot feluri de flori atat plantate cu radacina, fiecare in vasul ei de orhidee, gardenie, anthurium, dar si in buchete cu orhidee,  frezii parfumate, ghiocei, zambile parfumate, altora dintre flori nici macar nu le stiu denumirea , oferite  de aceia care s-au gandit la noi, care si-au amintit de noi si au vrut sa ne bucuram impreuna de venirea primaverii.

Aici , mai jos,  sunt  trei buchetele de viorele,  combinate cu ghiocei mari si sunt un semn ca prin paduri trebuie sa fie acum covor albastru de flori printre frunzele cazute de asta toamna . Parca il si vad in minte, din amintire. Stiu si eu locuri in care cresc multe flori salbatice, ghiocei, viorelele , sanziene vara, paduri in care alta data mergeam senina si culegeam urzici proaspete si curate la inceputul primaverii,  insa acum  nu cred ca m-as mai simti in largul meu in padure, stiind mai bine decat inainte cum sunt zonele locuite din apropiere si oamenii locurilor.

In gradina, fata de saptamana trecuta, ce credeti, au mai crescut mugurii jarului, numit si gutui japonez? Mie mi se par cam la fel.

Brandusele culoare …magenta inchis (va avertizez ca am ales numele culorii nu intamplator, la datul cu vorbele in vant, ci dupa o documentare si inspectare a paletelor de culoare de pe wikipedia si dintre variantele conabiu si magenta inchis, mi s-a parut mai apropiata denumirea culorii mai sus numita)…deci revenind la brandusele acestea mov, ca sa o spun mai pe inteles, dupa ce am tinut o mini-conferinta pe tema culorii lor, mai lenese decat celelalte rubedenii de alte culori, dar si mai stralucitoare, cu petale ca pielea pestisorului auriu (parol ca n-am consumat nimic substante nepermise, asa imi veni mie doar sa ma abat peste campii), au rasarit si ele , dar pana sa le vad si eu mai bine deschise si sa le si pozez, pac, le lovi azi ploaia si nu am stat sa verific, dar cred ca le-a pleostit. Au viata scurta bietele flori, dar bine ca am apucat sa le zaresc un pic sa ma bucur si eu de scurta bucurie a lor.

Iata-le mai jos, pe tarla, langa vecinele mai galbioare, printre frunze de lalele si de tufanele. Toate au rasarit si sunt bine avansate fata de alti ani la inceput de luna martisor.

Toporasii , desi cu coditele scurte si cateva petale mici de flori , par plapanzi si ei,  sunt insa mai rezistenti decat mai tantosele branduse. Infloresc neintrerupt toata primavara, ba si iarna au mai avut cate-o floricica, si toamna. Sunt niste mici salbaticiuni cu parfum delicat, nu oricand se lasa imprastiat de vreo adiere de vant. Dar si cand te atinge pe varful nasului , nu il mai uiti si dupa aceea il tot astepti si cauti neincetat ori de cate ori vezi mica floricica. Pe vremea cand nu aveam inca gainute pitice asa multe cum avem acum si libere prin toata curtea , ne cresteau peste tot prin iarba toporasi si era placut sa fii surprins de parfumul lor cand nici nu te asteptai. Acum cred ca se lasa placut surprinse gainutele pitice care probabil s-au dedulcit cu gustul si nu cu parfumul acestor plantute si al florilor lor.

Devreme, devreme, si palcuri mici de narcise galbene cu floare bogata , cu multe petale au inflorit .Ce mai,in gradini  primavara a pornit in forta .

Altor narcise, ca sa fie protejate de talpa navalitorilor, care in alergatura dintre gaini si cocosi sau  in  joaca dintre catei si a salturilor lor ,nu tin cont de flori si le distrug fara sa tina cont de ce se afla la picioarele (labutele,gherutele) lor, tocmai in scurta perioada de inflorire a lor,  le-au fost montate  printr-o retea ingenioasa de instalatii facuta din nuielele taiate de la meri, suporturi de sustinere pentru flori si piedici in calea animalelor . Pe aici nu se trece . Si aici nimic nu se arunca, ce e al gradinii se intoarce inapoi spre folosul altor fapturi , cum a fost aici cazul crengutelor folosite ca sprijin pentru coditele incarcate cu flori grele ale narciselor. Le astept sa infloreasca si sa vedem daca le va prii ideea.

 

 

Prima incoltire

In „ogorul” proaspat arat si de o saptamana insamantat, adica de …sambata sau duminica ce au trecut, inceput de februarie, incep sa rasara semne de viata :).

O daa, dar ce bucurie mare am simtit cand am vazut coltul semintei crapand coaja si iesind la lumina!

Este vorba de semintele de lufa. Anul trecut, 2015, am uitat sa pun din timp in pamant seminte de lufa pentru rasad si intrucat lufa, pe care eu o consideram ruda cu castravetele si poate tot ca si el , mai usor de cultivat si nu foarte pretentioasa ca si planta , m-a invatat ca cel putin in zona noastra, pentru a putea recolta in toamna ceva de pe urma ei, respectiv fructul bine dezvoltat si copt, astfel incat sa poata fi uscat si curatat de coaja pana la fibra, ca sa ramana bine cunoscutul burete , semintele trebuie puse in pamant foarte devreme, inaintea celorlalte .

Si in ianuarie poate ar fi fost bine, insa inca nu ma trezisem nici eu atunci din sentimentul ca este inca pentru nu se stie cat de mult timp  inca , iarna.Si nici pisicuta mea , care de obicei sta afara toata ziulica, insa de vreo cateva zile, doarme lunga in casa de pe la 4 dupa amiaza, cu mici pauze de cate o gustarica, ceva, pana a doua zi in zori de zi.

Insa acum, tot mai des ii aud pe cei din jur vad ca vorbesc de iarna la timpul trecut. Chiar daca va mai veni cate-o ninsoare, zic multi, nu ne mai speriem de ea. Sau :” a fost scurta iarna anul asta”. Sau : „am avut o iarna mai usoara fata de alti ani”.

A fost, am avut, lumea zice ca iarna  deja s-a dus :).Desi e abia februarie la jumatate. Hehe, alta data si la sfarsit de martie inca ningea. Asa ca nu se stie nici acum ce va mai urma.

Dar eu am inceput sa ies putin cate putin din starea de ascunsa sub plapuma, eventual la veioza, pe inserat,  cu vreo carte in mana (am gasit cateva pe gustul meu tot mai mofturos) si am debutat, iata cu cultivarea lufei. Care chiar ma bucur ca a dat semne de viata, fiind samanta de acum doi ani, nu eram sigura ca ar mai fi ceva viu in ea. Si cred ca ati inteles ca ogorul la care ma refeream in introducere , este numai o miniatura, jardiniera aflata la indemana mea. Vor mai urma…

 

Trandafir rosu urcator

In urma cu cateva zile am fotografiat trandafirul pus asta vara afara, sub borcanel, care acum da semne de viata si noua sperante ca ni s-ar fi prins o noua plantuta din mai vechiul trandafir pe care l-am avut frumos candva, si care acum abia mai face cateva flori pe vara, ascunse intr-un loc umbrit si aproape dat la o parte din cele cateva ramuri de maces uriase , dezvoltate, cred , din radacina trandafirului rosu. Am pastrat si macesul, ca nu se pot compara macesele de la maces cu macesele de la un trandafir, cand e vorba de recoltarea lor. Strangem in fiecare toamna cateva fructe de maces ca sa le folosim peste iarna la ceai, sunt pline de vitamine si recomandate impotriva racelii.

Dupa ce am pomenit aici despre el, mi-am amintit de niste poze facute  pe vremea cand era mandru si frumos, fotografii pe hartie. Si am zis sa le caut, sa incerc sa le aduc cumva pe calculator. Din cele cateva albume cu poze  pe hartie pe care le am eu, facute cu aparatele mele,  sub 20 de bucati , mari si mici, asa cum se intampla de obicei atunci cand cauti ceva , cea cu aceste poze cu trandafirul rosu era chiar ultima. Pana la ea, insa am avut ocazia sa revad pe toate celelalte facute fie acasa, cele mai multe acasa, fie in cele cateva excursii, putine la numar pe care le-am facut eu . Cand eram mica, eleva adica, in fiecare vara ma obisnuisem sa avem program cu familia , mama si tata, uneori si cu alte cunostinte, la mare si la bunicii din partea tatalui, care stateau pe langa Baile Felix. Pana acolo ne plimba tata cu masina pe diverse trasee, astfel incat pot spune ca am vizitat cu ei toata tara, iar vacantele la bunici sunt cele mai frumoase amintiri ale copilariei mele.

Apoi cand am mai crescut si nu am mai avut nici bunici, rareori am mai mers acolo si am stat mai mult acasa.

Intre timp ne mutasem de la bloc la curte si am avut tot mereu activitati prin curte si motive de a face din fiecare dupa amiaza sau timp liber motiv de relaxare in propria curte,  intr-un mediu curat, cum ni-l faceam si ni-l doream noi si linistit. Asa ca majoritatea pozelor vazute acum in albume erau de acasa si ma bucur ca a fost asa, ca am fost acasa, ca am amintiri cu familia mea intreaga, ca am ales sa stau aici, cu ai mei la toate evenimentele, in toate zilele, pentru ca in final doar asta conteaza. Sa stii ca ai fost aproape, ca ai fost cu ei si ca i-ai avut pe ei langa tine.

Asta a fost gandul pe care l-am avut vazand toate pozele de familie si cand spun familie, ma refer si la animalutele care au facut parte din viata noastra de zi cu zi si care putem spune ca au fost si ele parte din  familia noastra.

Si iata trandafirul pe care il cautam in pozele gasite in album:IMG_2222

Baiatul din fotografia de mai sus  a fost primul meu catel, Pinky, pe care mi l-am luat de ziua mea, cand am implinit 25 de ani. A fost caniche, nu stiu daca toti din rasa lui sunt asa ca el, dar din toti cateii pe care i-am avut pana acum, a fost cel mai inteligent . De altfel intr-o carte despre catei si ingrijirea lor, scrisa de Ioan Bud, sper sa nu ii fi gresit  numele, intr-o lista cu rasele de catei, din punct de vedere al inteligentei , rasa caniche era pe locul al doilea, dupa rasa Border Collie care era pe locul intai.

Pinky a fost un caine de nota 10. Cu totii l-am iubit si el ne-a iubit pe noi si ne-a ocrotit cat i-a stat lui in puteri.

 

Revenind la trandafirul rosu, mi-ar fi parut rau sa il pierd definitiv, desi poate nu e cel mai de soi trandafir , insa ne-a incantat la inceputul verilor cu infloriri abundente, doar o data pe an ce e drept , dar cu tulpini pline de flori .

Si pe masura ce scriam aici , mi-am amintit ca am mai publicat online candva, cand imi facusem blog pe blogspot si nu m-am descurcat prea bine cu administrarea lui, asa ca l-am abandonat si m-am trezit prezenta mai mult pe wordpress, am publicat si acolo doua poze cu el .

Pozele sunt facute tot de mine, probabil cu primul aparat foto digital pe care l-am avut si publicate pe blogul meu, pe care nu m-am mai uitat de mult timp :

http://gradinamea-in-toate-anotimpurile.blogspot.ro/

Cine stie, poate voi mai reveni acolo candva.

Sperante in mijloc de iarna

 

Eu stiu ca Ea este departe inca. Cu toate astea, faptul ca cealalta din cand in cand se vede ca isi mai pierde din puteri, ma face sa visez la Ea. Si cu Ea , si cu cealalta convietuim cu totii vrand nevrand. Insa cu toate acestea avem preferinte: unii mai jucausi o plac pe cealalta, se joaca, aluneca cu ea pe partii, fac bulgari, oameni din zapada, isi testeaza limitele si rezistenta fizica la conditiile pe cere aceasta le ofera in relatia noastra cu dansa. Altii, ca si mine , o prefera pe Ea. Este mai blanda cu noi, cu toate astea are puterea de a rasturna pamantul cu susul in jos , e plina de culori diverse, crude, curate, puternice sau delicate, ne incanta cu parfumul ei. Cum sa n-o placi mai mult pe Ea, pe primavara care vine an de an dupa ce in lupte indelungate o invinge intai pe cealalta, aspra, pe iarna?

Sa fie asta semn ca Ea, primavara se apropie? Da, ne spune sa nu ne pierdem speranta, fiti tari, fiti puternici, o vom invinge pe cealalta si iarna va pleca. Nu va avea incotro. Primii ghiocei abia deschisi acum ne fac sa ne gandim la Ea .

Au reusit sa iasa la lumina si cateva narcise. Deocamdata doar varfurile frunzulitelor lor,cele din planul indepartat,  dar Ea lucreaza impreuna cu ele si ne fagaduiesc ca la timpul potrivit vor reveni aici ca in fiecare primavara:

Si Crucea voinicului , care uneori din decembrie isi face aparitia, da acum, abia acum primele semne de inflorire. Inainte aveam un strat mare de flori, acum….sa vedem, parca an de an sunt mai putine. Poate pentru ca n-au mai avut loc de radacinile altor flori plantate de noi. Nu stiu, astept sa le vad anul asta , sper in numar cat mai mare. Poate chiar ar fi bine ca dupa inflorirea lor sa le scot imediat si sa le gasesc un loc mai liber, unde sa creasca in voie, sa se mai inmulteasca, nu sa se imputineze. De mi-as aduce aminte, de mi-as gasi timp pentru ele!

Si cum in gradina nu sunt prea multe puncte de atractie pentru aparatul de fotografiat, am mai prins si un trandafir aflat sub un borcan de sticla din tulpina unui trandafir rosu urcator, care inflorea foarte frumos in urma cu vreo cativa ani si care in anii mai recenti, abia daca facea cate o floare, doua, de nici nu aveai ce sa admiri prea mult la el. Nu din vina sa, ci pentru ca i-a crescut un vecin umbros in partea de sud. Si atunci am zis asta toamna sa incercam sa prindem din tulpina sa doi butasi. Din cei doi, unul ne da speranta:

Altul nu prea.

Niste urme de fulgi si pene ramase dintr-o lupta nedreapta catel-turturica in care catelul a facut rost de o fripturica:

Si dansul, iara. Baga nasul in bucatarie, probabil ca lui ii miroase ceva.

Dar si Bubu, gainuta, sta pe aproape si parca si ea ar cere ceva? Ce oare?

Are acolo un culcus cu rasfat pe el in care ii place sa stea, nu fara rost, ci cu ousor. Dar acolo numai ea, mai rasfatata fata de alte gaini , are acces si ii place ca nu o deranjeaza nimeni, niciuna dintre gaini. Doar din cand in cand mai vine cocosul din poza de mai sus, Aurica pe numele lui , care mai sta de vorba cu ea.

Vad ca a iesit si soarele. Ne intretine si el speranta ca vremea va fi mai blanduta cu noi, nu ne va mai intepa cu coltii ei de ger, prea tare,  iarna.