Pe pervazul de la fereastra mea se aud stropi , de ploaie pare-se, desi ar putea fi si ceva legat de ninsoare , ori de la topirea vreunui rest de zapada de pe acoperis. Deci ploua sau ninge si e inca firesc ca este februarie. Doar nu vroiam sa vina primavara de acum, asa cum cateva zile insorite ce au fost in prima jumatate a lunii, pareau a anunta!
Fals, eu stiam ca e prea devreme pentru asta, numai ca florile de primavara s-au cam pacalit si au imbobocit: azi am vazut boboci de narcise, boboci gata sa plezneasca de crucea voinicului. Si cu toate astea, chiar daca s-a intors peste florile mici iarna, florile sunt entuziasmate,cele cateva zile insorite le-au chemat afara , le-au dat trezirea si acum ele vor sa infloreasca. Si eu vreau primavara, anul asta abia o astept , sunt dornica, spre deosebire de anul trecut cand abia am tras de mine, sunt dornica acum sa ma apuc de treaba.
Am si inceput, de altfel, chiar azi. Adica mi-am pus primele seminte de tomate la incoltit, direct in jardiniere, cum fac an de an. Mi-am propus sa nu mai pun multe rosii dintr-un singur soi. Anul trecut, de exemplu am avut dintr-un soi de tomate rosii cu fruct mare circa 20 de fire , dar anul asta nu mai vreau sa fac asa. Am zis ca mai bine sa pun mai multe soiuri a cate 4, 5 sau 6 fire fiecare, cat sa am in sezonul de coacere al lor, din fiecare cate un pic. Dar sa vedem ce va iesi, ca unele seminte au fost si mai vechisoare . Pana acum in niciun an nu mi s-a intamplat sa nu imi rasara toate sau aproape toate semintele, desi cred ca am mai incercat sa pun si din seminte mai vechi. Ei, am dat startul si astept rezultatul: primele semne care cam intr-o saptamana ar trebui sa apara. Nu am facut poze la procesul de insamantare, deci nu am astfel de poze sa pun, insa as putea pune cateva poze de ieri, de la expozitia de pasari de curte de la Breaza, ca sa nu fie articolul fara poze de tot .
Prima, o rasa de gainuta Matase japoneza , cu barbitele si ciocul vinete spre negru, asa zice ca ii este toata pielea, desi penajul e alb.
Nu stiu fiecare rasa ce denumire poarta, au fost mai multe rase de pasari, care mai de care mai frumoasa (cui ii plac pasarile) . Mie imi plac gainile de rasa pitica , ca sunt usoare , nu se omoara in bataie (daca nu sunt rasa combatanta) , cocosii nu rup spinarea gainilor cu greutatea lor, asa cum am patit cu gainile de curte de rasa comuna, de cateva ori. As fi luat si eu acasa pe cele numite Mii de flori, dar nu am avut rabdare sa sun proprietarul , sa il astept sa vina de unde o fi fost. M-am dus, m-am uitat si am plecat. Doar gandul mi-a ramas la gainuta Mii de flori, care in poza se uita drept in telefonul meu, parca si ea vroia sa vina cu mine .
Mai jos un cuplu de porumbei albi, zici ca au penele din hartie creponata. Si chica la spate o au ridicata, de parca ar avea guler imparatesc.
Inchei si va doresc o saptamana cu spor si vreme buna (desi meteorologii zic ca n-ar fi, dar nu prea se pricep nici ei).
mie mi-a placut japoneza aia de matase.
dupa pisici, pasarile sunt urmatoarele in lista mea de preferinte.
ApreciazăApreciază